de |

Este vremea pentru o nouă rețetă, una delicioasă, cu blat fraged. La ce ne-am gândit? După cum ne dă de gol și titlul acestui articol, este vorba despre o variantă de prăjitură cu brânză cunoscută și sub numele de cheesecake.

Așadar, cheesecake…

  • Ingrediente:
    • Aluat
      • 1 ou
      • 125 g unt
      • 250 g făină
      • 2 linguri zahăr pudră
      • 1 plic zahăr vanilat
    • Umplutură
      • 450 g cremă de brânză
      • 3 ouă
      • 200 g zahăr
      • 60 g amidon
      • vanilie / coajă de lămâie
      • 100 g zmeură / vișine / cireșe / alte preferințe (sau 300 g dacă dorești să le introduci în umplutură)
  • Mod de preparare:
    • Aluat
      • Pune toate ingredientele în robotul de bucătărie sau frământă-le manual (în acest caz untul, zahărul și oul vor fi mixate separat într-un castron).
      • Formează o bilă din aluat și învelește-l într-o folie alimentară.
      • Adaugă aluatul la frigider pentru 20 – 30 de minute.
    • Umplutură
      • Mixează ouăle cu zahărul, adaugă crema de brânză după ce zahărul s-a topit și continuă să mixezi până vei obține o compoziție cremoasă.
      • Adaugă amidonul și vanilia în compoziție și mixează până se omogenizează.
      • Ia aluatul din frigider, întinde-l după forma tăvii și rulează-l pe sucitoare. Întinde aluatul pe tava unsă cu unt și tapetată cu hârtie de copt (doar la bază). Nivelează marginile, înțeapă aluatul cu furculița și pune-l în cuptorul preîncălzit pentru cinci minute.
      • Scoate tava din cuptor și toarnă compoziția în formă.
      • Acoperă tava cu folie de aluminiu și introdu-o la cuptor timp de 20 de minute. Scoate folia după 20 de minute și introdu din nou tava la cuptor până ce prăjitura se rumenește deasupra și pe margini.
      • Lasă prăjitura să se răcească, scoate-o din formă și pune-o pe un platou.
      • Orneaz-o așa cum dorești și savureaz-o cu plăcere. 🙂

Vă dorim poftă bună!

Prăjitură cu brânză sau... cheesecake

Sursă foto AICI. Rețetă inspirată de AICI.