Povestea podurilor orădene (I) – Podul Sf. Ladislau

de |

La început a fost cetatea… O cetate în jurul căreia s-au format localități mici, care au devenit piesele frumosului puzzle pe care astăzi îl numim „Oradea”. Orașul s-a dezvoltat, ca organism unitar, pe ambele maluri ale Crișului Repede, iar legătura dintre ele trebuia întărită prin construirea de noi poduri. Îți prezentăm unul din acestea, podul iconic al Oradiei: Podul Sf. Ladislau.

  1. Până la reparațiile capitale din 2015-2016, podul nu avea o denumire oficială, trecută în acte, fiind cunoscut printre orădeni ca „Podul Ferdinand”, după numele pieței ce se află pe malul drept al Crișului, în continuarea podului.
  2. Încă din preajma anului 1750, aici se afla un pod din lemn, construit pentru a face legătura dintre Orașul Nou și Olosig, până atunci traversarea râului fiind posibilă doar cu barca, deoarece cel mai apropiat pod amenajat era în zona Cetății.
  3. Locul podului de lemn a fost ocupat de unul nou, din metal, construit în arc și suspendat peste cursul Crişului, fără a avea piloni în apă. Structura metalică a permis și tramvaielor să traverseze cele două maluri ale râului, asta până la distrugerea sa din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În urma raidurilor aeriene ale trupelor aliate, acesta a fost bombardat și distrus, ca toate podurile din Oradea, de altfel, pentru a îngreuna relațiile dintre trupele militare pedestre ale inamicilor.
  4. Tramvaiele au continuat să circule şi pe podul nou, construit în 1954 de regimul comunist în locul celui dispărut în cel de-al Doilea Război Mondial, până când linia de tramvai ce circula prin Piaţa Unirii, trecând peste pod şi mai apoi pe Calea Republicii a fost anulată, ca urmare a creșterii traficului pietonal.
  5. Înainte de reparațiile capitale din 2015, specialiștii afirmau că podul are o structură de rezistenţă destul de rar întâlnită, care nu se mai proiectează în zilele noastre. Podul, în forma pe care o vedem astăzi, este dat în folosință din 2016 și păstrează cele patru balcoane de belvedere ale antecesorului său.
  6. Ornamentele montate pe pod simbolizează o lalea stilizată, reinterpretată dintr-o perspectivă modernă, fiind un motiv floral întâlnit și pe poarta Casei Darvas La Roche, un reper al arhitecturii Art Nouveau din Oradea.