Povestea Crişurilor – legende despre Crișul Repede.
Unul dintre cele mai frumoase râuri ale țării noastre parcurge orașul Oradea, dând un farmec aparte, creând un loc plăcut de relaxare și diverse activități atrăgătoare. Multe au fost cuvintele pe care Crișul Repede le-a auzit, însă multe au fost și poveștile în care a fost istorisit.
Una dintre aceste povești vorbește despre o legendă în care într-o vreme îndepărtată, atunci când lumea era mai frumoasă, aerul mai curat şi cerul mai aproape, exista un bătrân care îşi ducea zilele, pe nume Criş-cel-Bătrân, împreună cu cei trei fii ai lui. Trăiau într-o câmpie plină de soare, triluri şi multă pace.
Zilele le-au fost frumoase, cu multe învățături şi sfaturi demne de luat în seamă, bătrânul fiind cunoscătorul unui mare secret, locația unei mine de aur, cântată de la începutul veacului prin baladele menestrelilor. După anii de glorie şi linişte, un crai lacom după aur, care auzise de comoară tăinuită a bătrânului, şi-a pus soldații să îi prindă pe cei cei patru, închizându-i şi oferindu-le porții mari şi late de bătaie. Bătrânul tată a murit în chinuri cumplite, însă nu a divulgat secretul său prețios. Cei trei feciori, au decis să destăinuie locul, pentru a-şi scăpa viața, dar şi pentru a răzbuna moartea bătrânului lor tată.
Călătoria celor trei frați.
Pornind spre soare-răsare, cu soldații pe urmele lor, înghiontindu-i şi grăbindu-le mersul, cei trei tineri nu s-au mai putut înțelege în privința drumului corect, fiind obosiți, lihniți şi deznădăjduiți după cele trei zile şi trei nopți de mers istovitor.
Primul venit pe lume ținea sus şi tare că trebuie să meargă înspre răsărit, iar ceilalți doi considerau că drumul spre miazăzi este cel bun. Fratele cel mare s-a supărat şi a pornit, în firea lui grăbită, însoțit numai de o parte dintre soldații craiului.
Mijlociul, un tânăr bălan, împreună cu mezinul, cel mai liniștit dintre ei, au mers înspre miazăzi. După o bucată bună de mers, mezinul şi-a dat seama că fratele cel mare a avut dreptate şi s-a întors înspre soare-răsare.
Toți trei, deși separați acum, au rătăcit multe zile și multe nopți în căutarea aurului râvnit, până într-o zi în care feciorul cel mare a descoperit comoara. Înainte să apuce să o arate soldaților, din comoară a ieșit Vâlva Comorii transformându-l în stană de piatră, iar urmele pașilor săi prefăcându-i în apă curgătoare. Aceiași soartă au avut-o şi ceilalți doi frați împreună cu soldații craiului.
De atunci cei trei fraţi cutreieră ținuturi îmbelșugate sub numele de Crişuri, iar soldații fiind afluenți ai râurilor. Stanele lor de piatră mai pot fi văzute şi în ziua de azi la izvoarele râurilor, șlefuite de ploi şi vânturi.
Povestea poate fi vrednică de crezare într-o oarecare măsură, deoarece cele trei Crişuri, își au izvoarele în zona zăcămintelor de aur ale Apusenilor, având o direcție de curgere de la est la vest. Crișul este cunoscut din antichitate sub numele de Crisus, Crisia, Grisia sau Gerasusu, în timp ce în germana arhaică are numele de Kreisch. Denumirea provine din grecescul chrisos, care înseamnă aur.
Articol scris de Ioana Voichescu
