Palatul Episcopiei Greco-Catolice – o perlă a Oradiei
Dacă încercați să căutați online Oradea și vă uitați la poze, trei palate vă apar în prim plan: Palatul Primăriei, Palatul Vulturul Negru și Palatul Episcopiei Greco-Catolice. Despre aceasta capodoperă arhitecturală am dori să vă povestim puțin azi, fiindcă e un must see dacă ești turist în Oradea, iar dacă ești localnic…e un loc bun pentru un photo shooting.
Palatul, ce tronează azi în Piața Unirii colț cu strada Mihai Pavel, are o istorie marcată de evenimente importante pentru istoria orașului. Actualul loc al palatului, între 1740-1745 s-a construit o clădire în stil baroc cu 8 încăperi pentru a servi ca reședință pentru preotul ce slujea la Biserica Sfântul Ladislau. Moise Dragoș, primul episcop greco-catolic de Oradea, a mai ridicat un etaj la clădire. După ce a trecut printr-un incendiu și un proiect de refacere, în 10 august 1903 se pune piatra de temelie a noului sediu al Episcopiei Greco-Catolice.
Istorie și arhitectură
Proiectul este semnat de Kálmán Rimanóczy jr. fiind comandat de noul episcop ce avea să joace un rol important în viața religioasă, politică și culturală a orașului, Demetrie Radu. 150 de muncitori au lucrat continuu la ridicarea palatului, astfel că în 20 noiembrie 1903, proiectul era ridicat în roșu. Sfințirea a avut loc în 11 iunie 1905 în compania mai marilor Bisericii Greco-Catolice și a reprezentaților de seama a Oradiei. La etaj, pe un portal romanic-bizantin era gravat: A.D. MCMV DEMETRIUS RADU EPISCOPUS (Anul domnului 1905. Demetrie Radu, episcop) iar jos, la intrare, pe o placă de marmură e gravat: C. Rimanoczy jun. ARHITECTUS.
Clădirea poartă amprenta unui eclectism rafinat, cu puternice elemente bizantine, neogotice și Art Nouveau. Atica și cornișa dantelată, turnul de colț și gemulețele din acoperiș ne trimit cu gândul la un castel dintr-un basm medieval. Nu degeaba la inaugurarea clădirii ziarul Nagyvárad nota: „Clădirea face impresie prin stilul său străin”. Conform planurilor, clădirea dispunea de birouri pentru administrație, arhiva și camerele canonicilor la parter, iar la etaj se aflau săli de recepție, apartamentul episcopului, camere de oaspeți, biblioteca și capela.
Frumusețea clădirii i-a atras și pe suveranii țării
În momentul construcției existau două intrări: intrarea mare din Piața Mică și intrarea de serviciu de pe strada Mihai Pavel. Interiorul bogat decorat, este eclectic, încăperile fiind decorate în diferite stiluri istoriciste. Cele mai bogat ornate spaţii sunt cele de la etaj: holul mare (cu scara principală), foaierul, sala mare dinspre Str. Ep. Mihai Pavel, salonul pătrat de pe colțul clădirii, sala mare dinspre Piața Unirii, salonul mare, salonul mic. Aici au fost folosite diverse materiale şi elemente decorate: parchet cu intarsii, lambriuri, stucaturi, pictură decorativă, sobe din porțelan sau faianță, vitralii. Trebuie să menționăm că frumusețea palatului i-a atras și pe suveranii țării, care în timpul vizitei efectuate la Oradea (23 Mai 1919), au fost cazați de episcopul greco-catolic.
După venirea comuniștilor la putere, în 1948, arhiva și biblioteca diecezană a fost transportată la Cluj. Din 1952, clădirea a fost sediul Școlii Populare de Artă și a Bibliotecii Municipale, devenită ulterior Biblioteca Regională și în cele din urmă Județeană. În 1902 Palatul i-a revenit Episcopiei Greco-Catolice, aceasta dobândindu-l în 2005-2006.
Prezent
Azi o perlă a orașului, palatul ne stă mărturie ingeniozității arhitectului Kálmán Rimanóczy jr. și a rolului pe care Biserica Greco-Catolică din timpul lui Demetrie Radu l-a avut în viața Oradiei la început de secol XX.
Articol realizat de drd. Sebastian Ciceu
Foto sus: ? instagram.com/pusmus/
