Orga din Sinagoga Sion va fi restaurată

de |

Orga din Sinagoga Sion va fi restaurată.

Veche de peste 100 de ani, orga din Sinagoga Sion va fi restaurată cu bani europeni. Deși sunetul orgăi nu s-a mai auzit de trei decenii, ea va prinde glas.  Un specialist va evalua starea celor peste 800 de tuburi, desfăcându-le pas cu pas. După ce va fi refăcută la forma inițială, orga va fi utilizată în cadrul concertelor din Sinagogă.

Cele 856 de tuburi ale instrumentului aflat în Sinagoga Sion, produc câte un sunet diferit. Profesorul Walter Kindl, capelmaistrul Domului din Timișoara este printre rari specialiști din România care cunoaște rolul și amplasamentul fiecărei piese.

Capelmaistrul Domului din Timișoara a desfăcut toate tuburile orgăi şi le-a analizat cu precizie. În așa manieră el reușește să înțeleagă modul de construcție și istoria instrumentului.

„Orga a fost un instrument de calitate. Totul dovedește şi felul cum este făcută, totul este lucru de mână. Cositorirea şi tot e făcut cu mâna manual”, a observat prof. dr. Walter Kindl. „Asta a fost rechiziţionată pentru că au fost (piesele – n.n.) din cositor şi atunci după război, în 1920, când s-a reînlocuit, s-a înlocuit cu zinc.”

Imediat după construirea lăcașului, în 1878, orga fost amplasată în Sinagoga Zion.

Orga nu a mai fost utilizată în ultimele trei decenii. Autoritățile din Oradea au decis să o restaureze după ce Sinagoga Neologă Sion, cea mai mare de tip neolog din sud-estul Europei, a fost renovată cu 1,25 de milioane de euro. Din 2015, lăcaşul a devenit parte din circuitul turistic.

Angela Lupşea, directorul Asociaţiei de Protejare a Monumentelor Oradea a declarant faptul că se dorește o restaurare completă a instrumentului, astfel încât ea să fie funcțională pentru organizarea concertelor de orgă în Sinagoga Zion. După ce orga va fi expertizată, Primăria va accesa fonduri europene ca să o repare.

Sursă text: http://www.digi24.ro/regional/digi24-oradea.

Foto: Tudor Vâșcan.