Oradea, oraș al diversității culturale și religioase: Comunitatea Greco-Catolică.
Oradea este un oraș cosmopolit atât din punct de vedere al arhitecturii, cât și al populației și a diversității culturale și religioase. Așa cum am promis, revenim cu un alt articol din seria: Oradea, oraș al diversității culturale și religioase: Comunitatea Greco-Catolică.
În Oradea, documentele ce amintesc începutul comunității greco-catolice sunt datate cu anul 1692, imediat după asediul cetății de către habsburgi. În acel moment, preoții români din jurul Oradiei au trecut de sub autoritatea spirituală a superintendentului calvin de Debrețin sub cea a episcopului greco-catolic Ioan Iosif de Camillis, ce avea reședința la Muncaci. Acesta a înființat în Oradea la 6 septembrie 1693 protopopiatul greco-catolic, având-ul pe Demetriu Paulin în fruntea sa.
În 17 ianuarie 1695, Ioan Iosif de Camillis a adunat întreaga comunitate nobiliară la Cetariu pentru a prezenta diploma imperială emisă de Leopold I prin care se consfințea înființarea Bisericii Greco-Catolice la 23 august 1692. La această întâlnire li s-a cerut forurilor administrative să recunoască activitatea Bisericii Greco-Catolice în comitatul Bihor. Fapt recunoscut, cu condiția ca fiecare localitate să aibă cel mult 1 preot „unit”.
Ritul greco-catolic a început să fie atacat de episcopii ortodocși de origine sârbă cu sediul în Arad, care exercitau pretenții asupra credincioșilor români (grupați mai ales în Velența). Din aceste conflicte, Biserica Greco-Catolică iese chiar bine. La 28 mai 1738 sunt consemnate 178 de noi cominitați. În acest moment, episcopul romano-catolic, Csáky Miklós a solicitat Sfântului Scaun să confirme un episcop greco-catolic de Oradea, subordonat episcopiei de rit latin.
Abia în 1746 se primește un răspuns prin hotărârea venită de la Maria Tereza care îl anunță pe episcopul latin de atunci, Paul Forgács să numească un om de încredere. Astfel, Melentie Kovács este consacrat la 15 decembrie 1748 ca episcop sufragan, transformând comunitatea greco-catolică orădeană într-una dintre cele mai importante din Europa Centrală, alături de Mukacevo, Blaj și Krusevac. Pe finalul mandatului lui Melentie, episcopia greco-catolică se rupe de cea de rit latin, iar Moise Dragoș devine primul episcop greco-catolic independent deschizând o perioadă de aur pentru biserică și comunitate alături de Ignatie Darabant, Samuil Vulcan și Vasile Erdeli.
În perioada episcopilor mai sus amintiți, greco-catolicismul s-a consolidat în comitatul Bihor prin educație, învățământ și cultură. S-a pus accentul pe învățământul primar și pe pregătirea învățătorilor. Studenții selecționați de Episcopia Greco-Catolică orădeană și-au putut continua studiile la universități din Viena, Eger, Lwow, Buda.
Episcopul Ignatie a fost implicat și în mișcarea de emancipare a românilor transilvăneni, fiind un activ susținător al Supplex Libellus Valachorum și chiar acceptând să îl citească împăratului. Iosif Vulcan s-a concentrat pe progresul cultural, susținând tipăriturile de limba română, printre care amintim Leiconul de la Buda. Ignatie și Samuil Vulcan prin curtea episcopală „…au îndeplinit misiune de Academie științifică românească patronând întreaga operă culturală românească, fără deosebire de confesiune”, spunea Nicolae Iorga.
Odată cu trecerea în sec. XX se remarcă personalitatea episcopului Demetrie Radu, absolvent al Congregației de Propaganda Fide din Roma. Acesta nu a fost un simplu episcop, fiind însărcinat de multe ori cu misiuni diplomatice la Vatican, ajungând astfel apropiat a lui I.C. Brătianul și a regelui Carol I.
Activitatea sa pe plan local s-a concentrat asupra edificiilor episcopiei: a reconstruit turnul catedralei (ars în 1911), palatul episcopal de azi, noi edificii în Beiuș, Stâna de Vale și Holod.
Om de marcă la Adunarea de la Alba-Iulia, fiind co-președinte, Demetriu Radu se stinge din viață în 8 decembrie 1920 în urma atentatului din Parlament. Succesorul său, Valeriu Traian Frențiu avea să aibă o sarcină grea. În timpul mandatului său, Biserica Greco-Catolică este unită cu Biserica Ortodoxă de către regimul comunist prin lovituri succesive, arestări, confiscări, intimidări. Aflați în ilegalitate, preoții și episcopii numiți în clandestinitate s-au organizat în Biserica Tăcerii, practicând pe ascuns confesiunea.
Căderea comunismului a permis Bisericii Greco-Catolice să iasă din Tăcere la Lumină, astfel că în 27 mari 1990 la Oradea este sfințit episcop Vasile Hossu. Biserica a renăscut de atunci datorită comunității greco-catolice internaționale, a preoților și enoriașilor ce au supraviețuit gulagului comunist. Treptat au fost retrocedate bisericile și edificiile greco-catolice, iar azi comunitatea cunoaște o revigorare.
Articol scris de drd. Sebastian Ciceu.
Sursă foto: egco.ro
