O poveste foarte simplă. Povestea tratează subiectul care pare etern în artă: iubirea. Dar o face într-un mod inedit, cu ajutorul animalelor. De ce e foarte simplă? Pentru că se iubesc doi tineri: ea, Daria, singura fiica a unui cuplu înstărit şi muncitor, iar el, Lioşa, orfan de mamă și cu un tată alcoolic. Părinţii fetei nu sunt de acord cu dragostea dintre cei doi, şi sunt dispuşi să facă orice pentru a o opri. Acţiunea se petrece într-un sat, unde familiile tinerilor îndrăgostiţi sunt învecinate iar gospodăriile sunt despărţite doar de un gard.
În cele 90 de minute, piesa O poveste foarte simplă urmează linia vieţii cu elementele ei principale precum naştere, iubire, căsătorie, moarte şi chiar şansa de a deveni înger păzitor al cuiva după moarte. Personajele se lasă descoperite uşor, prin gesturi, priviri şi cuvinte care ajută la ţeserea poveştii şi apropie spectatorii treptat de eroii ei.
Dacă citeşti o scurtă descriere a piesei în care se menţionează animale vorbitoare şi îngeri, ai fi înclinat să crezi că este teatru pentru copii. Dar nu e; e pentru oameni mari care au uitat să privească lumea şi viaţa cu puritatea pe care o poţi regăsi doar la un copil sau în cazul de faţă, la un animal. Personajele din lumea animalelor sunt: o văcuţă gestantă care mediează uneori discuţiile dintre colocatarii grajdului, un cal bătrân care e acolo dinaintea celorlalte animale, o scroafă simpatică şi visătoare, un câine care aduce şi informaţii de dincolo de graniţele gospodăriei, şi un cocoş care nu poate fi altfel decât înfumurat şi îndrăgostit de propria voce (recunosc, e o plăcere să îl auzi cântând). Actorii care interpretează animale se transpun genial în aceste roluri, reuşind să impresioneze şi să înfrumuseţeze atmosfera scenică.
Animăluţele îşi iubesc stăpânii (scroafa este de-a dreptul îndrăgostită de stăpânul lor), deşi nu le înţeleg întotdeauna acţiunile. „De ce au nevoie de bani să îşi cumpere lucruri pe care le au deja?” „Nu ştiu, dar aşa fac oamenii”. Vor să afle cât mai multe despre modul de a trăi al oamenilor, despre cuvintele necunoscute pe care le folosesc şi motivaţia din spatele acţiunilor lor. Totuşi, fidelitatea lor faţă de stăpâni nu este pusă niciodată sub semnul întrebării.
Punctul culminant este atins când animalele din grajd încearcă să înţeleagă de ce nu este permisă iubirea dintre cei doi tineri şi venirea pe lume a rodului acestei iubiri, doar din cauza diferenţei de avere. Animalele sunt dispuse să se sacrifice pentru ca micuţul să poată veni pe lume.
Personajele se manifestă spontan şi foarte expresiv, iar ecourile se resimt în specatorii care uneori îşi ţin respiraţia în aşteptarea deznodământului unei scene. E o dramă cu accente de comedie, dar totul se termină aproape cu bine.
Animalele ne învaţă să trăim, dar şi să devenim îngeri prin puterea sacrificiului. Când am ajuns acasă, mi-am strâns în braţe pisica.
Fotografii preluate de AICI
Distribuția:
Scroafa: Anca Sigmirean
Vecinul: Șerban Borda
Stăpânul: Andrian Locovei
Căţelul: Răzvan Vicoveanu
Vaca: Lucia Rogoz
Cocoşul: Alexandru Rusu
Calul: Eugen Neag
Daşa: Alina Leonte
Stăpâna: Mihaela Gherdan
Alexei: Ciprian Ciuciu
Autor:Maria Lado
Scenografia: Oana Cernea
Regia artistică: Elvira Platon Rîmbu
