Cel mai important eveniment dedicat cărții, Târgul de Carte Gaudeamus, va avea loc în Oradea ajuns la cea de-a patra ediție. Evenimentul cultural pare să atragă tot mai mult interes din partea publicului orădean.
Caravana Gaudeamus va ajunge la Oradea, între 10 și 14 mai, într-un spațiu ce va fi special amenajat în Piața Unirii, târg de carte organizat de Radio România, Primăria Oradea și Asociația pentru promovarea turismului în Oradea și regiune. Târgul de Carte Gaudeamus va avea deschiderea oficială miercuri, 10 mai, începând cu orele 12:00, iar programul de vizitare este în intervalul orar 10:00-20:00, în zilele de miercuri-sâmbătă, iar duminica, între 10:00 și 15 :00. Evenimentul care are loc în mai multe orașe din România, se va organiza în Piața Unirii, pe o suprafață de 400 de metri pătrați. Intrarea este liberă.
Printre proiectele aduse în atenția publicului de anul acesta se numără:
-Tombola Gaudeamus, cu numeroase premii, și concursul „Miss Lectură”;
-“Cărțile se întorc acasă”, ce presupune redirecționarea unui fond de carte, obținut din donații, unei biblioteci publice;
-“Invitați de nota 10: Olimpicii României”.
Ediţia din acest an numără nu mai puţin de 41 de participanţi, ce conferă o varietate a domeniilor abordate de fiecare edituri, printre care nume precum : Humanitas, Editura Polirom, Editura Aquila, Editura
Paralela 45, Editura RAO, Editura Niculescu, Grupul Editorial Art, Okian-Pearson, Editura Trei, etc.
Reduceri de preţuri, pachete promoţionale, dar şi serii de autor constituie motive pentru a trece pragul ediţiei din anul acesta a Gaudeamus Oradea. Prin urmare, sunteţi cu drag aşteptaţi să treceţi pragul târgului!