Fiind supranumit drept singurul muzeu militar din Transilvania la ora actuală, cu siguranță te va introduce în lumea războiului imediat ce îi vei trece pragul.
Dacă te afli în trecere prin Oradea, merită să vizitezi și Muzeul nostru Militar, amplasat pe strada Armatei Române, la numărul 24/A, într-o clădire construită în stilul seccesiunii vieneze prin 1895. Inițial construit pentru armata maghiară, edificiul a fost inaugurat ca Muzeu Militar la data de 26 noiembrie 1971, după două luni de întârziere.
Patrimoniul acestui muzeu aproape unic în țara noastră, existând doar trei muzee de acest gen în București, Bacău și Constanța, constă în documente și obiecte provenite din donațiile realizate de veteranii Diviziei 11 Infanterie (fosta Divizie 11 Mecanizată din Oradea) și de familiile acestora. De asemenea, au fost aduse artefacte și de la Muzeul Militar Național „Ferdinand I” din București pentru a completa colecția. Aceasta deține obiecte de istorie militară: arme, uniforme, medalii, documente, fotografii, care merită admirate de ochiul dezvoltat al oricărui pasionat de istorie.