Pentru a înțelege rolul pe care l-a jucat poetul și publicistul Ady Endre pe scena literară, trebuie să rostogolim timpul până în luna noiembrie a anului 1955 când, la festivitatea de inaugurare a Muzeului Memorial „Ady Endre”, în prezența reprezentanților organelor de stat și de partid, Eugen Jebeleanu, poet și traducător al operei adyene, aduce la cunoștință faptul că „Ady Endre a fost maghiar, dar în așa fel a fost maghiar că a simțit, a suferit dorințele și suferințele tuturor oamenilor exploatați. Așa a devenit el poetul întregii lumi progresiste, și acum acest oraș, care de atâtea ori a fost martor intrigilor șovine extremiste și unde Ady a luptat atât de curajos împotriva prostiei, a întunericului și a calomniilor, inaugurează muzeul marelui său poet. Muzeu care este la fel de drag poporului român și maghiar.” Povestea acestui poet este, așadar, oglindirea unei revolte și a unei reîmprospătări.
Ady Endre s-a născut în data de 22 noiembrie 1877, în satul Mecențiu din județul Sălaj unde pășește pentru prima dată între zidurile școlii. Ulterior, drumul îl poartă spre Carei și Zalău unde își face studiile secundare. De asemenea, la Zalău debutează în ziarul local Szilagy (Sălajul). Următoarea destinație pe hartă este Timișoara. Aici lucrează la Curtea de Apel ca arhivist.
La Debrețin își începe studiile la Drept, fără să le finalizeze, își începe activitatea ziaristică și publică primul volum de versuri: Versek (Versuri). În zorii secolului al XX-lea, mai exact ianuarie 1900, Ady Endre ajunge în dragul nostru oraș, Oradea, în calitate de ziarist la gazeta conservatoare Szabadsag (Libertatea).
Ce urmează? O cale presărată cu obstacole pe care poetul și publicistul maghiar o urmeazâ cu pasiune și determinare. În anul 1903, primește Premiul Fundației Palffy pentru activitatea ziaristică. În același an, Ady pleacă la Paris, oraș care îi marchează profund evoluția spirituală, dar rămâne „recunoscător tot timpul vieții sale acestui oraș „minunat, inteligent și modern”, la care s-a gândit în permanență „cu dor, ca acasă” cum remarcă în articolul „Rămas bun” ” (Ghidul Muzeului Memorial Ady Endre, Oradea, 1977). Semnificative pentru creația sa literară sunt volumele Uj versek/ Versuri noi, tipărit la Budapesta în 1906, considerat un punct de cotitură care marchează nașterea poeziei maghiare moderne, și Ver es Arany/ Sânge și aur, publicat în 1908, cel mai important volum de versuri al său. Lăsând posterității suflul revoluționar al operelor sale, Ady Endre se stinge din viață în sanatoriul Liget din Budapesta, la 27 ianuarie 1919 și este înmormântat în cimitirul Kerepes.
Rândurile pe care le-ați citit până acum sunt o fereastră miniaturală care vă invită să explorați întreaga poveste a poetului și publicistului Ady Endre. Cum? Vizitând Muzeul Memorial Ady Endre localizat în Parcul Traian. Clădirea care astăzi adăpostește un colț de istorie a fost construită în anul 1869 și a servit pentru o vreme ca loc de întâlnire pentru ziariști și artiști orădeni. Aici veți descoperi numeroase colecții fascinante.
O primă colecție conține volume de poezie, proză și publicistică apărute atât în timpul vieții scriitorului cât și postum, volume de traduceri din opera lui Ady Endre în diverse limbi, biografia de referință privind viața și activitatea poetului și numeroase articole de presă. Colecția de documente alcătuită din diverse tipărituri, cum ar fi programe sau invitații, deține rolul de martoră a interesului și recunoștinței posterității față de opera și personalitatea scriitorului. Urmează o colecție care conține manuscrise aparținând poetului precum și referitoare la viața și activitatea acestuia: scrisori, cărți poștale, articole și poezii semnate, corespondența membrilor familiei Ady și diverșilor cercetători ai operei sale. În colecția de periodice se află numeroase reviste literare apărute de-a lungul secolului XX, Ady Endre fiind colaboratorul câtorva dintre ele. Prin intermediul colecției de fotografii veți face cunoștință cu poetul în diferite etape ale vieții, oamenii alături de care a trăit sau cu care a colaborat și locurile legate de activitatea sa. „În patrimoniului muzeului se află şi o valoroasă colecţie de fotografii vechi, provenite din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea” – informații preluate de AICI.
Muzeul Memorial Ady Endre este un punct care nu trebuie sa lipsească de pe lista „must see” a obiectivelor turistice orădene!
Contact – Muzeul Memorial Ady Endre
Adresă: Parcul Traian, nr. 1
Telefon: +40-259-412.724
Web: AICI
Facebook: AICI