Misterele ascunse sub Cetatea Oradea înainte de reabilitare

de |

A trecut destul de mult timp de când Cetatea Oradea a fost reabilitată, fapt ce ne bucură din mai multe motive: orădenii și vizitatorii orașului pot bate la pas spațiile din interiorul cetății, meșteșugarii și diferitele asociații își pot desfășura activitatea în această locație istorică, iar misterele ascunse de aceasta nu s-au sfiit să iasă la iveală în timpul săpăturilor.

Bineînțeles, mai există și multe alte motive care ne încântă atunci când ne gândim la Cetatea din Oradea. Însă, de data aceasta, ne vom referi doar la acele lucruri descoperite în urma săpăturilor nu cu mult timp în urmă realizate. Așadar, știați că…

  • Muncitorii firmei Constructorul Sălard, cei care au realizat lucrările de reabilitare a Cetății, au descoperit un tunel de fugă și o fântână veche, circulară, construită din cărămidă mare, roșie. De asemenea, tot aceștia au dat peste fragmente de ceramică, oase de animale și accesorii din metal.

  • În partea dinspre Piața Mare a fost găsit un borcan de sticlă învelit într-o pungă, în care se aflau 20.000 de lei în bancnote, de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, cu portretul lui Nicolae Bălcescu.

  • În perimetrul Bastionului Roșu, sub Capela Condamnaților, sub fosta groapă de gunoi, a fost descoperită o galerie care servea drept tunel de fugă, mascat de bastionul Cetății, prin care puteau acționa grupe de soldați pentru a-și surprinde inamicul.

  • În corpurile A și B, unde se află Muzeul Cetății și Casa Căsătoriilor, au fost descoperite urmele suprapuse ale fostei catedrale gotice, dar și a unui lăcaș de cult construit anterior (probabil secolul XI). „Acesta ar putea fi Biserica Sfânta Maria menţionată de călugărul Rogerius în cartea „Carmen Miserabile” (n.r .Cântec de jale) prin care descrie pustiirea care a urmat năvălirii tătare” – sursă text AICI.

  • Tot în incinta fostei biserici au fost găsite trei morminte care datează din secolele XIV – XV.

Acestea fiind scrise, credem că v-am oferit câteva informații care s-ar putea să vă influențeze modul în care ați privit Cetatea Oradea, dacă este cazul.

Vezi mai multe informații despre descoperirile făcute, reabilitarea cetății și finalizarea lucrărilor AICI. Fotografie realizată de Tudor Vâșcan.

[adsanity_group num_ads=1 num_columns=1 group_ids=337 /]