Mii de persoane au vizitat obiective turistice orădene în Noaptea Muzeelor 2018
Orădenii au fost prezenți în număr mare la evenimentul Noaptea Muzeelor 2018, care s-a desfășurat sâmbătă, 19 mai. Mii de persoane au vizitat obiective turistice orădene, administrate de Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice.
Conform site-ului oradea.ro 3500 de persoane au vizitat Turnul Primăriei Oradea, 4000 de persoane Sinagoga Zion și 7000 de persoane au vizitat Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural. Acest număr de vizitatori a fost înregistrat sâmbătă noaptea între orele 19:00 și 02.00. Numărul de vizitatori a fost de trei ori mai mare față de ediția din 2017 a evenimentului Noaptea Muzeelor.
„Datorită interesului foarte mare pentru Turnul Primăriei și a panoramei nocturne foarte frumoase, începând din luna iunie, Turnul Primăriei va putea fi vizitat o dată pe lună și noaptea până la ora 24:00”, a precizat Angela Lupșea, directorul executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor.
Foto sus: instagram.com/_daniela_adriana/