de |

Sfârșitul de săptămână se apropie cu pași repezi și cu o nouă premieră a Teatrului Regina Maria Oradea. Spectacolul Isabela, trei caravele și un mare mincinos de Dario Fo, în regia lui Eugen Gyemant va avea loc sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Mare.

Piesa este scrisă de un artist complet: scriitor, scenograf, dramaturg, pictor, compozitor, actor și regizor italian, Dario Fo (n. 24 martie 1926, Sangiano, Italia – d. 13 octombrie 2016, Milano) a fost laureat în anul 1997 cu Premiul Nobel pentru Literatură. Cu toate că textele dramatice de satiră politică și socială i-au adus faimă, umorul subversiv care îl caracterizează i-a creat deseori probleme, artistul fiind nevoit să se confrunte cu cenzura, amenințările cu moartea, interdicții și critica Bisericii Catolice. Una dintre operele care au provocat controverse este piesa de teatru Isabela, trei caravele și un mare mincinos, scrisă de Dario Fo în 1963 și montată pentru prima dată în același an, de către autorul ei, la Teatrul Odeon din Milano. Bazată pe structura „teatru în teatru”, acțiunea piesei gravitează în jurul unei personalități istorice arhicunocute: Cristofor Columb, aflat sub ascendentul parodiei.

Spectacolul pus în scenă la Oradea este semnat de regizorul Eugen Gyemant, respectiv de scenograful și graficianul Tudor Prodan, ambii aflați la prima colaborare cu Teatrul Regina Maria. În data de 21 ianuare veți avea ocazia să îi urmăriți pe actorii Richard Balint în rolul lui Cristofor Columb, Ioana Dragoș Gajdo, interpetând-o pe Isabela de Castilla, regina Spaniei, Alina Leonte jucând fata în casă și al treilea marinar, Petre Ghimbășan, întruchipându-l pe Ferdinand, regele Spaniei, Sorin Ionescu, dând viață personajelor Fosenca, un călugăr, un călău, Pizon, un marinar, al doilea marinar, și Alexandru Rusu intrând în pielea a șase roluri: Quintanilla, un tâmplar, un teolog, primul marinar, un herald și Viceguvernatorul.

Așteptăm așadar cu nerăbdare această proaspătă producție a teatrului orădean! Ne vedem la teatru?

Articol scris de Andreea Maria Lupu
Fotografii realizate de Ștefania Curila

Distribuția:

Cristofor Columb: Richard Balint
Isabela de Castilla, regina Spaniei: Ioana Dragoș Gajdo
Ioana, o fată în casă, al treilea marinar: Alina Leonte
Ferdinand, regele Spaniei: Petre Ghimbășan
Fonseca, un călugăr, un călău, Pizon, un marinar, al doilea marinar: Sorin Ionescu
Quintanilla, un tâmplar, un teolog, primul marinar, un herald, Viceguvernatorul: Alexandru Rusu

Regia artistică: Eugen Gyemant
Scenografia și video: Tudor Prodan
Traducerea: Constanța Trifu și Lidia Sava

Premiera de la teatru: Isabela, trei caravele şi un mare mincinos

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.