GROW – un proiect pentru tinerii orădeni.
În ziua de azi, proiectele dedicate tinerilor cu potențial sunt tot mai frecvente. GROW este un program organizat de Școala de Valori în parteneriat cu AIESEC cu intenția de a ne amplifica cunoștințele, a ne dezvolta aptitudinile și de a ne cunoaște pe sine.
Ce este GROW?
Dacă nu ai aflat până acum, GROW este un program inovator de educație nonformală pentru liceeni. Motto-ul pe care îl urmează este: „Learn, Practice, Step-up” aceștia sunt pașii după care se ghidează proiectul.
De ce să te înscrii?
În primul rând, GROW te instigă la autenticitate, te ajută să îţi descoperi valorile şi să te dezvolţi. În al doilea rând, atelierele la care ai ocazia să participi te scot din zona ta de confort. Astfel, îți îmbunătățești aptitudinile de comunicare și înțelegere a limbii engleze. În plus, ai ocazia de a intra în contact cu traineri voluntari veniţi din diferite ţări, cu diferite culturi. Așadar, ai ocazia să guşti din savoarea unor noi tradiţii si obiceiuri şi să auzi alte limbi, în afară de româna şi maghiara, care sunt frecvent întâlnite pe străzile orașului.
Cum și când te poți înscrie?
Din fericire, avem parte de două ediții GROW pe an, una în timpul verii și una iarna. După cum bine ști, iarna se apropie, implicit o nouă ediție e pe cale să înceapă. Tu, dragul meu cititor, poți deveni un participant GROW aplicând formularul online care va fi disponibil începând din 1 noiembrie 2017, de la ora 20:00. O donație simbolică în valoare de 80 lei este percepută pentru cazarea și transportul trainerilor și pentru logistica sesiunilor.
Deschiderea oficială va avea loc pe data de 24 ianuarie 2018, iar ceremonia de închidere va fi in 28 februarie 2018.
În final, sper ca această scurtă descriere ți-a trezit interesul, ca fost participant te asigur că vei avea parte de o experiență inedită și vei întâlni niște oameni super faini de la care poți învăța câte ceva. Detalii poți găsi și pe grupul de Facebook: Grow Oradea.
Articol scris de Cezara Cheregi.