Fă din 2018 un an în care să nu mai aștepți. Doar bucură-te.
„Ne place să ne așternem necazul pe inimă și nu observăm că, fiind preocupați de necazul propriu, le adaugăm și altora necaz.”
Sunt abia la pagina 12, și deja cartea aceasta mă ia prin surprindere. Într-adevăr, umblăm cu necazul nostru atârnat de inimă, de gât, de tot ce avem și nici prin gând nu ne trece că altcineva poate avea o supărare mai mare decât a noastră.
Câteodată, urc Dealul Ciuperca și mă bucur de panorama orașului. E un loc bun să îți dai seama că mai există viață, că lucrurile merg mai departe, că sub ochii tăi se întinde un oraș în care sunt oameni, alții decât cei pe care îi cunoști și care fiecare are o poveste mai trista sau mai vesela decât a ta. Am urcat dealul și când am fost tare veselă și cu ochii-n panoramă am savurat o pizza luată la pachet ca să serbez veștile bune, dar m-am pironit în vârful lui și în vremuri tulburi.
Acum, știm că dealul ăsta panoramic al nostru a suferit un mic accident și el: a cam luat-o la vale tocmai când ziceam că iată ce frumos a devenit.
Exact cum ni se întâmplă și nouă, de atâtea ori: pe când avem senzația că ne-am aranjat, că situația e sub control, că în sfârșit ne putem bucura de moment, paf! O luăm la vale! Ne surpăm și nu știm cum să ne adunăm ca să dăm iar bine în poze. Căutăm resurse să o scoatem la capăt, doar-doar ajungem și noi ziua aceea în care să răsuflăm ușurați și să spunem din toată inima: în sfârșit sunt OK! În sfârșit mă pot bucura!
Dar dacă…dar dacă întotdeauna va apărea ceva care să ne facă să o luăm la vale?
Dealul Ciuperca e acum în reabilitare și toți cei implicați se străduie să evite cu desăvârșire un nou eșec. Și se prea poate ca după aceste lucrări să arate mai bine decât la început.
Dar noi? Nouă cine ne dă avize, asigurări că totul se va desfășura asa cum „trebuie” în viața noastră? Și dacă lucrurile merg prost, pe care inginer proiectant îl tragem la răspundere?
Cu toate avariile lui, de pe deal panorama e încă superbă. Chiar și așa cu hibe, își servește scopul suprem: acela de a oferi privitorilor viață.
Adevarat, atunci când priveam orizontul nu aveam cum să nu observ și pământul care stătea de-a valma dedesubt, cu o groapă căscată ca un hău. Sigur că îl preferam „sănătos” și cu scările șerpuind agale pana jos, la bază.
M-am bucurat însă și am devenit aproape ghidușă (deși urcasem plouată rău) când am realizat că hoopppaaaa, încă pot să găsesc ceea ce caut chiar dacă condițiile nu sunt ideale. Așa ca am lăsat vântul să mi se amestece prin păr, am inspirat adânc și am căutat cu privirea toată frumusețea pe care o oferă Orașul văzut de sus.
S-ar putea ca viața să îți ofere constant ocazii să te împiedici, chiar să te julești rău de tot. Și să simți că tu ești persoana cea mai nedreptățită din câte există pe lume. Că niciodată n-ai să te poți bucura pe deplin fiindcă imediat (mai) apare ceva care să te oprească din bucurie.
Atunci, nu-ți așterne necazul pe toată inima. Lasă un colț mic din care să poți privi chiar dacă pare totul pierdut: privește bucuria altora și lasă-te inspirat de ea, privește necazul altuia și dă-i ajutor, așa te vindeci și pe tine.
Și urcă Dealul Ciuperca, bucură-te de un apus de soare superb, și gândește-te:orașul e plin de viață, e plin de povesti pe care nu le știi. Mai sunt oameni care se bucură, cu tot cu necazul pe care îl au.
Fă din 2018 un an în care să nu mai aștepți. Doar bucură-te. La multi și bucuroși ani!
P.S: cartea se numește „Arhiereul”, autor Ieromonah Tihon. E numai bună de început de an!
Cu drag,
Andrea (life-coach)
Website: www.andreaneag.com/ned
Telefon: 0742 665 019
E-mail: [email protected]
Facebook: OazaDeCoaching
