Extinderea liniei de tramvai din Oradea va începe în acest an

de |

Extinderea liniei de tramvai din Oradea va începe în acest an

Lucrările pentru extinderea liniei de tramvai din Oradea vor începe în această toamnă de la intersecția de la Biserica Emanuel. Durata execuției este de 24 de luni. Finanțarea investiției este realizată din fonduri europene nerambursabile.

Investiția „Realizare legătură pe cele trei direcții a liniilor tramvai în intersecția între străzile Primăriei – Decebal – Calea Aradului și extindere linie nouă de tramvai pe traseul Calea Aradului – str. Făgărașului – str. Atelierelor (cu acces depou OTL) și legătura pe toate direcțiile cu str. D. Cantemir”, a fost prezentată într-o conferință de presă de către directorul tehnic al OTL, Adrian Revnic.

Un alt proiect prezentat este modernizarea parcului de tramvaie în două etape, proiect derulat în parteneriat cu Primăria Oradea. Numărul tramvaielor achiziționate va fi suplimentat de la zece la douăzeci. Valoarea totală a celor douăzeci de tramvaie care vor fi achiziționate este de 176 milioane de lei.

OTL are de asemenea în vedere realizarea transportului local public cu Biharia, Sîntandrei și Ineu, sens în care poartă discuții cu primăriile acestor localități.

 

Foto: otl.ro