Expoziție Casa Darvas, lucrări ceramice

de |

Expoziție Casa Darvas, lucrări ceramice.

Începând de marți, 16 mai, se va putea admira o serie de lucrări ceramice într-o expoziție Casa Darvas, care au fost realizate de către elevii Liceului de Arte Oradea, în cadrul specializării de Arte Plastice.

Inaugurarea expoziției va fi făcută de către doamna Marta Jakobovits, care este doctor în istoria artei, artist plastic ceramist de renume mondial, expert în ceramică decorativă și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Iubitorii de artă vor putea admira expoziția de ceramică desfășurată într-una dintre cele mai frumoase clădiri aflate în Oradea, de la deschiderea expoziției, până la încheierea acesteia care va fi duminică, 21 mai. Orele de vizitare ale lucrărilor sunt între 12:00-19:00.

Casa Darvas – La Roche este situată pe strada Iosif Vulcan, la nr. 11.

Sursă text aici.

Foto: Alexandru G. Ion