Oradea, este orașul pe care îl cunosc cel mai bine și uite așa când mă mai apucă un dor de ducă colind orașul.
Aglomerația pietonalei și mirosul de cafea îmi conferă o stare de bine. În mod paradoxal agitația de pe Corso și razele de soare dintr-o după-amiază de vară îmi oferă liniște. După ce pașii mei au atins dalele de piatră ale Republicii, mă îndrept spre Parcul Libertății unde mirosul florilor se îmbină perfect cu susurul apei de pe Criș. Înalții și bătrânii copaci ce străjuiesc parcul relativ mic par a fi niște tutori plini de înțelepciune.
Piața Unirii e plină de viață. Pe drept i se spune Piața Unirii deoarece unește oameni laolaltă. Copii alergând și râzând, cu sau fără biciclete, stațiile de tramvaie forfotind de oameni cât și cafenelele din pasajul Vulturul Negru, unde mă așez să savurez o cafea. Poate că voi rămâne acolo să gust din viața de noapte a orașului sau poate că drumul meu mă va duce spre Dealul Ciuperca. Acesta e locul de unde un apus de soare poate fi încheierea perfectă a unei zile lungi.
Ca să mă abat puțin de la traseul turistic o iau pe străduțele mici și întortocheate ale orașului. Cartierul din centru sau, puțin mai neobișnuit, cel din spatele Gării Centrale sunt adevărate comori de explorat. Case vechi îmbinând arhitectura nouă, grădini înflorite în care pisicile lenevesc la soare sau chiar copii ce chicotesc la umbra vreunui cireș par a fi complet din alt piesaj decât cel urban.
Mă hotărăsc cu greu între a închiria o bicicletă sau a-mi pune rolele în picioare pentru a face o plimbare pe malul Crișului. Admir lebedele, mă așez la una dintre „căsuțe” iar apoi pornesc iarăși la drum. Cred că cel mai mult îmi place la acest oraș faptul ca e viu, trăiește și se schimbă odată cu locuitorii săi. Îmbină aglomerația cu liniștea.
E un oraș în care cultura deși timidă își deschide petalele, noul se îmbină cu vechiul, iar muzica Filarmonicii de Stat este alternată de cea care se aude de sub Pasajul Vulturul Negru. Până la urmă, și cei care au locuit o perioadă aici și cei care doar au vizitat orașul sunt dornici să îl revadă. Tuturor le este dor de Oradea.
Articol scris de Andreea Goldea
Foto sus: Ștefi Curila Photography
