Vă amintiţi care este principiul fundamental al mişcării Dada? Da, da chiar negarea tuturor valorilor şi canoanelor estetice ale artei existente până în acel moment.
În manifestul mişcării Dada se vorbeşte despre căutarea unei limite, despre divorţul dintre gândire şi expresie, în care se contrazice totul, se neagă totul, ridicând nihilismul şi mistificarea la rangul de principii supreme: abolirea logice, dansul neputincioşilor creaţiei: dada; /…/abolirea arheologiei: dada; abolirea profeţiilor: dada; abolirea viitorului: dada; credinţă indiscutabilă în fiecare zeu produs imediat al spontaneităţii: dada . /…/Marele secret este aici: gândirea se face în gură… Apriori, dada pune înaintea acţiunii şi înainte de tot: Îndoiala. Dada se îndoieşte de tot. (Tristan Tzara)
Negaţia dadaistă merge chiar până la anularea sensului limbajului văzut ca artificial, incapabil să exprime adevăratul sens al vieţii. Principiul estetic dadaist, bazat pe aleatoriu, se reflectă prin urmare şi în modul în care sunt compuse poeziile:
Pentru a face o poezie dadaista
Luaţi un ziar.
Luaţi o pereche de foarfeci.
Alegeţi din ziar un articol care să aibă lungimea pe care vreţi să o daţi poeziei voastre.
Decupaţi articolul.
Tăiaţi cu grijă toate cuvintele care formează respectivul articol şi puneţi toate aceste articole într-un săculeţ.
Agitaţi-l încetişor.
Scoateţi cuvintele unul dupa altul, dispunându-le în ordinea în care le veţi extrage.
Copiaţi-le cuviincios. Poezia vă va semăna.
Şi iată-vă un scriitor infinit de original şi înzestrat, cu o sensibilitate încântătoare, deşi, se înţelege, neînţeleasă de oamenii vulgari.
(Manifest despre amorul slab si amorul amar – Tristan Tzara)
Stop! Dada revine mâine în atenţia ta!
