CET-ul I, așa cum nu l-ai mai văzut

de |

CET-ul I, așa cum nu l-ai mai văzut

După cum poate știți, joi, în data de 25 mai, a avut loc Ziua Porților Deschise la CET-ul orădean. Au putut fi vizitate ambele centrale, atât cea veche, cât și cea nouă, construită anul trecut.

La intrare, ne-au întâmpinat câțiva angajați ai centralei, unul dintre ei urmând a fi ghidul nostru. De cum am intrat în clădirea vechii centrale, am fost cuprins de atmosfera industrială. Aceasta era însoțită de un iz de vechime, emanat de pereții vopsiți monocrom și de ușile albe, puțin scorojite.

Prima oprire a fost camera de comandă, plină de aparatură. Aveai impresia că ai ajuns într-o mașină a timpului. Instalațiile se întindeau pe pereți întregi, iar piesa cheie a camerei era un „birou”. Aici era de fapt o masă plină de instrumente de comandă, lungă de câțiva metri. După ce am vizitat sala în care se aflau pompele imense, am fost destul de în măsură să afirm că acesta e Raiul pasionaților de fotografie industrială, sau, mai bine spus, post-industrială. Parcă dimensiunile ei te făceau să te simți asemenea unui fir de praf.

Noua centrală, spre deosebire de cea veche, era mult mai compactă și, cum mă așteptam, controlată cu ajutorul calculatoarelor, așa încât nu mai era nevoie de vreo cameră de comandă de dimensiuni mari. În plus, față de turnul fostei centrale, pe care ieșea un fum gros, pe aici zăreai numai puțin fum răzleț, și acela destul de rar.

Poate că majoritatea dintre voi nu v-ați închipuit niciodată cum arată centralele care vă încălzeau casele pe timpul perioadelor reci, însă o puteți face prin intermediul pozelor de mai jos. Însă, fosta centrală s-ar putea transforma într-un muzeu tehnic. Astfel, cei ce vor dori, vor avea ocazia să vadă CET-ul I așa cum nu l-au mai văzut: din interior.

Fotografii realizate de Mihai Dan.