Asociaţia Cultură în Mişcare propune restaurarea imobilului Cinematograful Libertatea

de |

Asociaţia Cultură în Mişcare propune restaurarea imobilului Cinematograful Libertatea.

Asociaţia Cultură în Mişcare, alături de alţi semnatari, dorește să adreseze Primăriei Municipiului Oradea o propunere legată de restaurarea imobilului “Cinematograful Libertatea”, care este situat în Pasajul Vulturul Negru.

Propunerea vizează stabilirea acestui spaţiu drept Centru Cultural Interdisciplinar şi totodată realizarea unui parteneriat public – privat între Primăria Oradea şi operatorii culturali privaţi din Oradea, care să folosească acest spațiu în comun. Această propunere are ca scop îmbogăţirea ofertei culturale existente şi la stimularea creşterii consumului cultural în Oradea. După restaurare, imobilul ar urma să găzduiască diferite activități culturale, astfel operatorii culturali din sectorul privat (fundaţii, asociaţii, ONG-uri, artişti, creatori, etc) ar asigura o continuitate în activitatea culturală pentru publicul din Oradea.

Câteva dintre beneficii:

„Operatorii culturali privaţi din Oradea ar realiza importante economii care ar putea fi  disponibilizate pentru alte necesităţi. Resursele financiare folosite acum pentru a plăti închirieri de spaţii, chirii cu logistică, de vizibilitate, ar putea să se regăsească ulterior în creşterea numărului evenimentelor culturale din oferta proprie sau în creşterea calităţii şi impactului acestor evenimente. În plus, ar exista şi un beneficiu de imagine, de credibilitate, de vizibilitate, toate acestea având că efect scontat atât o creştere a consumului cultural în Oradea cât şi o creştere a calităţii şi cantităţii actului cultural în sine.

Publicul orădean ar beneficia de o ofertă culturală mai consistentă şi mai diversă. Accesul, de asemenea, ar fi mai ușor și prețurile mai accesibile.

Un astfel de Centru Cultural ar putea deveni un important furnizor de cultură în Oradea, suplinind o cerere pe care operatorii tradiţionali nu o pot satisface (tipuri alternative de produs cultural, evenimente de dimensiuni reduse, experimente, etc) fie pentru că nu sunt cuprinse în programul lor obişnuit, fie pentru că ar fi ineficient de organizat pentru ei.”

Dacă doriți să susțineți această inițiativă, vă invităm să accesați link-ul:  http://culturainmiscare.ro/propunere-cultura-in-miscare/