Oradea, oraşul de pe malurile Crişului Repede. Cu toţii îl cunoaştem, cu toţii îi admirăm frumuseţea zi de zi, în graba noastră continuă către muncă sau studii. Pe lângă arhitectura de o valoare deosebită, deja arhicunoscută sau relaxarea oferită de apele stațiunii Băile Felix, Oradea mai are foarte multe de oferit celor ce o vizitează.
1.Oamenii
Inevitabil, oricine ajunge în Oradea vor remarca, la un moment dat, prietenoşii locuitori ai oraşului, ce îl vor face să se simtă ca acasă, mulţumită ospitalităţii recunoscute a zonei. Români, unguri, slovaci şi oameni de numeroase alte naţionalităţi, au preluat, în timp, din ospitalitatea celor de peste hotare, iar acum orice turist ce ajunge în Oradea se poate bucura de căldura sufletească pe care o oferă oamenii locului.
2.Multe oportunităţi de petrecere a timpului liber
În Oradea, se întâmplă aproximativ 2-3 evenimente pe zi. Dacă stai să te gândeşti, e destul de mult. Fie ele culturale sau de orice natură, un lucru atrăgător al evenimentelor sunt locaţiile „nonconformiste”, spre exemplu proiecţiile de film din Parcul Cetăţii. Pe lângă evenimente, în Oradea se află numeroase cafenele, restaurante sau pub-uri, în toate zonele oraşului, cele mai cunoscute fiind cele din zona pietonală, ce oferă un meniu diversificat, iar experienţele privind servirea sau gustul vor fi numai de natură plăcută. Sau, de ce nu, o plimbare cu bicicleta pe malurile Crişului Repede poate constitui un mod foarte plăcut de a petrece timpul în aer liber. Bicicletele pot fi închiriate de la centrul I’velo, de la marginea Parcului 1 Decembrie.
3.Locuri unde poţi face poze(cine s-ar fi gândit tocmai la asta)
Fie că eşti pasionat de fotografie sau doar vrei să faci nişte poze, chiar şi cu telefonul mobil, Oradea oferă o serie de peisaje minunate, de la clădirile istorice din Piaţa Unirii şi strada Republicii, la malurile Crişului Repede, înverzite şi colorate de lalelele din Parcul Libertății, sau locurile panoramice ale oraşului, precum Turnul Primăriei, Dealul Ciuperca sau strada Piatra Craiului.