99 de ani de la eliberarea Oradiei se împlinesc azi!

de |

99 de ani de la eliberarea Oradiei se împlinesc azi!

Oradea sărbătoreşte un eveniment major din istoria sa – intrarea trupelor române în Oradea, la 20 aprilie 1919, în frunte cu Generalul Traian Moşoiu. Acest eveniment de importanţă istorică, eliberarea Oradiei de sub dominaţia regimului de la Budapesta, este sărbătorit în fiecare an de către orădeni.

Acum 99 de ani, Generalul Traian Moşoiu, alături de generalii şi ofiţerii săi superiori, a preluat conducerea oraşului, după care a citit proclamaţia de unire a ţinutului, cu restul ţării:

Cu ziua de astăzi regele Ferdinand al României a pus stăpânire asupra acestui oraş şi a judeţului Bihor. De azi încolo D-voastre sunteţi cetăţeni ai României Mari.

După eliberarea oraşului Oradea, în perioada interbelică, a urmat un nou curs al lucrurilor. Generalul Traian Moşoiu a contribuit inclusiv la remodelarea centrului oraşului (a Pieţei Mici şi a Pieţei Teatrului), cerând ridicarea statuilor regelui Ferdinand şi a reginei Maria. Administraţia românească a fost instaurată oficial în 3 mai 1919, iar data de 23 a aceleiaşi luni a consemnat vizita familiei regale în oraşul nostru.

Primăria Municipiului Oradea a organizat diferite activăţi cu ocazia împlinirii a 99 de ani de la eliberarea Oradiei.

Pentru a vizualiza programul complet, puteţi urma link-ul acesta.