8 curiozități despre Palatul Rimanóczy Kálmán Senior

de |

Recent renovat, Palatul Rimanóczy Kálmán Senior ne încântă privirile ori de câte ori trecem pe lângă el. Prima dată, îi remarcăm culoarea caldă, ca a apusului de vară, iar pe urmă privirea ți-e cucerită de fațada atât de bogat decorată.

Iată câteva lucruri pe care poate că nu le știai despre această bijuterie a arhitecturii orădene și povestea din spatele ei:

  1. Până în prezent, este considerată cea mai costisitoare restaurare, din cauza detaliilor bogate de pe fațadă. Cu toate acestea, procesul de reabilitare s-a încheiat la mai puțin de un an de la începerea lucrărilor.
  2. Palatul, construit în 1905, este o replică simplificată și la o scară mai mică a celebrului palat venețian Cá d’Oro (Casa de Aur), de aceea palatul orădean mai este cunoscut și sub numele de Casa Venețiană.
  3. Pe actualul amplasament se afla o casă mai veche, deținută tot de familia arhitectului, intenția de a construi aici un palat de referință pentru Oradea existând încă din 1859.
  4. Proprietatul și constructorul palatului a fost Rimanóczy Kálmán tatăl, iar proiectantul, fiul acestuia, arhitectul Rimanóczy Kálmán junior.
  5. Nu întâmplătoare este asemănarea cu faimosul palat din Veneția, ci până și povestea din spatele celor două construcții le leagă. Ambele sunt rezultatul relației tată-fiu în plan profesional, deoarece și Cá d’Oro a fost realizat de un tată și un fiu: sculptorul Giovanni Bon și fiul său, Bartolomeo. Astfel, arhitecții orădeni aleg acest reper pentru a exprima prin noul palat metafora moștenirii fiorului arhitectural de la tată la fiu.
  6. Detaliile de pe fațadă amintesc de epoca medievală, acestea fiind reprezentative pentru goticul venețian, un curent arhitectural ce a înflorit în Veneția secolului al XV-lea.
  7. Clădirea a fost proiectată pe trei niveluri, fiecare având funcționalități bine stabilite: parterul înalt urma să deservească spațiile comerciale, iar etajele aveau zeci de apartamente cu una sau trei camere. Astăzi, pe lângă locuințele personale, în palatul amplasat la intersecţia străzilor Republicii şi Parcul Traian funcționează și diverse birouri sau cabinete medicale.
  8. După decesul său, arhitectul Rimanóczy Kálmán senior a lăsat ca moștenire orașului frumoasa clădire.

Sursa foto: instagram.com/eliza_damaris98