8 clădiri cu valoarea arhitecturală din Oradea vor fi reabilitate

de |

8 clădiri cu valoarea arhitecturală din Oradea vor fi reabilitate

8 clădiri din centrul istoric al Oradiei urmează să fie reabilitate în cadrul programului „Ansamblul Urban – Centrul Istoric Oradea”. Printre aceste clădiri se numără și Palatul Füchsl și alte 7 clădiri din centrul istoric al Oradiei.

Proiectele de hotărâri privind reabilitarea acestor clădiri au fost aprobate în şedinţa de joi, 24 mai 2018 a Consiliului Local Oradea. Imobilele care urmează să fie renovate în cadrul acestui program de reabilitare a fațadelor sunt:

1.     Imobilul situat pe str. Republicii nr. 7

2.     Imobilul situat pe str. Republicii nr. 15

3.     Imobilul situat pe str. Republicii nr. 21

4.     Imobilul situat pe str. Republicii nr. 14

5.     Imobilul situat pe str. Iosif Vulcan nr. 14

6.     Imobilul situat pe str. Republicii nr. 17-19

7.     Casa Fuchsl, situată pe str. Independenței nr. 11-13

8.    Imobilul situat pe str. Vasile Alecsandri nr. 8-10

În vederea refacerii acestor clădiri se vor executa următoarele lucrări: repararea faţadelor, reparații locale la elementele șarpantei, schimbarea învelitorilor. De asemenea vor fi efectuate reparații la streșini, înlocuiri jgheaburi și burlane, refacerea tencuielilor și zugrăvelilor exterioare. Nu în ultimul rând vor fi reparate și restaurate tâmplăriile exterioare ale clădirilor,  și înlocuite tâmplăriile vitrinelor comerciale, unde este cazul. Durata execuției lucrărilor este de 12 luni.

Alte clădiri care urmează să fie reabilitate sunt: clădirea Primăriei Municipiului Oradea, Liceul Eminescu, bastioanele din Cetatea Oradea și sala de evenimente de sub pasajul Vulturul Negru.