36 de secunde – întâmplări din Oradea
E deja o săptămână de când s-au întâmplat cele ce urmează să vi le povestesc. Dar întâmplarea are acel ceva care o face valabilă și bună de împărtășit chiar și la un an distanță. Așadar:
Intersecția Aleea Ștrandului cu Bd Magheru, aștept la semafor. Nu mă grăbesc niciunde, nu-mi zboară 10000 de gânduri prin cap, poate de asta îi și observ. Pe ei și albastrul acoperișului bisericii din fața mea. Cine o fi avut ideea unui acoperiș albastru? E ca și cum cerul s-ar fi așezat pe biserică.
Revin cu privirea la oameni. Așteaptă și ei la semafor, sunt tineri și zâmbitori. Trei la număr, sigur prieteni, fiindcă prea zâmbesc relaxat la unison. Doi pe biciclete,unul pe role, echipați cu de toate, probabil au făcut ceva tumbe prin parcul Brătianu. Par să aibă 30-35 de ani, au fețe de it-iști, și deja îi invidiez puțin că au ieșit la miscare în aer liber într-o după-masă așa faină.
Analiza mea ( obișnuință profesională-de la coaching mi se trage) e întreruptă de chiuituri și ceva bolboroseli bilingve româno-maghiare.
Cetățeanul turmentat e cu mâinile morișcă prin aer și se îndreaptă țintă către cei trei. Prin țintă – înțelegând pas săltat, împleticit peste borduri, de pe trotuar direct în mijlocul șoselei. Hotărât omul! Pe primul pe care poate pune mâna începe să îl scuture și să urle tot mai tare în aceași bilingvă înțeleasă doar de el.
Mi se strânge puțin stomacul fiindcă mă aștept ca Bacchus să fie săltat, scuturat și trântit. Oare de ce ăsta e primul meu gând? Poate și pentru că circulă pe net filmulețul cu vârstnicul agresat de pușlamale. Poate și pentru că m-am obișnuit să văd oameni care tranșează rapid problema, prin forța brută. Poate și de la ingerarea unei cantitati nepermise de filme americane.
În timp ce mie îmi trec prin minte scenarii cu posibil caracter violent, cei trei se privesc nedumeriți și … zâmbesc. Cu gesturi ferme dar respectuoase reușesc să îl desprindă pe Le Turmentee de vesta reflectorizantă pe care o scutură atât de convins. Ba chiar îl determină să urce înapoi pe trotuar, să fie în siguranță. Toate astea, fără ca măcar să ridice tonul la el.
36 de secunde, atât a durat toată treaba. De atât a fost nevoie pentru ca 4 oameni să ofere o demonstrație de inteligență emoțională crescută combinată cu bun simț dar și un demo despre ce face alcoolul din om: cearta cu galbenul fosforescent. Că eu așa mă gândesc: Le Turmentee a avut ceva de împărțit cu vestele reflectorizante ale flăcăilor.
Avem de ales, întotdeauna. E adevărat, ni se întâmplă multe lucruri. Dar noi decidem cum răspundem la ele. Vorba lui Ziglar: your attitude not your aptitude, will define your altitude. Până acum, Oradea are oameni care o țin la înălțime.
Andrea, life-coach
www.andreaneag.com
facebook.com/OazaDeCoaching/
