Poate

de |

Poate.

Orașul nostru foșnește. E un cadou tocmai primit pe care esti nerăbdător să îl desfaci. Îl sucești pe toate părțile, rupi hârtia sclipitoare și tadammm: iată bucuria! O plimbare seara prin Târgul de Crăciun, o zgribuleală ușoară într-un parc acoperit de câțiva fulgi de nea, o introspecție între zidurile Cetății.

Orașul e pregătit să ne ofere cadrul unor sărbători minunate: luminițe, panglici, cozonaci, Hrușcă, roți uriașe, globuri, tradiții, ateliere,colinde, concerte, ler. Întrebarea este: noi suntem? Tu ești gata să trăiești Sărbătorile?

Ca să răspunzi la întrebarea asta nu e nevoie să verifici soldul de pe card. E adevarat, în ultima vreme suntem încurajați să asociem bucuria Sărbătorilor cu dărnicia portofelului. Cu cât decartăm mai mult, cu atât ne vom bucura mai tare. Cu cat sunt cadourile mai scumpe, sau mai multe, sau mai deosebite, cu atât vom simți mai puternic că suntem în Decembrie, luna cadourilor…

Și totuși…

Când eram de-o șchioapă, am avut câteva Crăciunuri care acum s-ar descrie drept falimentare. Nu tu coșuri umplute până la refuz la hypermarket, nici vorbă de 7 tipuri de cadouri sau de 13 feluri de mâncare.

Au fost acele Crăciunuri în care mama a inventat ceea ce a devenit mai apoi tradiția noastră: serbarea în familie. Ne îmbrăcam în cele mai frumoase haine (nu neapărat noi-nouțe), spuneam poezii la lumina lumânărilor și a beculețelor, colindele le cântam zâmbind, puneam scrisori sub brad, povesteam despre Betleem, mâncam câteva felii de cozonac și o cană cu lapte, ba chiar făceam piese de teatru. Întotdeauna aveam la masă un tacâm în plus: pentru cine nu are deloc ce să mănânce, pentru Pruncul Sfânt ce se naște, spunea mama.

Au fost acele Revelioane în care făceam maraton de filme și ca să îmi alung somnul ii povesteam bradului ce mi-a plăcut din film sau îmi închipuiam cum o fi pădurea din care a ajuns el la mine. Ne puneam dorințe pentru noul an și credeam din suflet că se vor îndeplini.

Dacă era zăpada, mama mă ducea cu sania prin oraș sau ieșeam să vedem patinatorii pe Criș. Eu nu am îndrăznit niciodată să patinez pe Crișul Repede dar stăteam să îi privesc pe curajoși până îmi îngheța nasul. Surprinzător sau nu, cadourile scumpe care au venit mulți ani mai târziu abia le mai țin minte.

Ceea ce trăiești și experimentezi, duci cu tine mai departe. Obiectele? Da, sunt frumoase dar ajung uitate foarte rapid.

De Sărbătorile astea, uită-te bine prin oraș, uită-te bine și la sufletul tău și alege să îți creezi tradiții. Poate împarți un kurtos din târg cu cel mai bun prieten. Poate petreceți Ajunul doar la lumina lumânărilor. Poate îți strângi familia lângă tine. Poate te plimbi pe malul Crișului în timp ce ninge. Poate confecționezi tu cadourile. Poate faci o plimbare prin Cetate – e atât de diferită iarna! Poate îi reciti și tu copilului o poezie, nu doar el ție. Poate Asculți orga din Bazilica. Poate pregătești un loc în plus la masa ta. Poate donezi sânge. Poate începi un program de voluntariat. Poate alegi să nu intri în hora amețitoare a consumerismului crăciunistic. Poate zâmbești mai mult. Poate cânți mai tare. Poate îți ceri iertare. Poate chiar asculți.

Orașul serbează cum știe mai bine. Dar tu?

Andrea Neag

Website: www.andreaneag.com/ned
Telefon: 0742 665 019
E-mail: andrea.neag@gmail.com
Facebook: OazaDeCoaching

Fotografie sus realizată de Cristina Suzana Photography