- Cetatea Oradea era recunoscută pentru numeroasele legături subterane prin care comunica cu exteriorul, iar acest lucru au făcut-o să reziste în fața numeroaselor intenții de asediu.
- Șanțul de apărare a cetății era umplut cu apă termală. Oamenii acelor vremuri și-au dat seama că apa adusă de Peța, pârâul ce nu îngheța niciodată, poate fi folosită pentru apărarea fortificației. Astfel, au fost construite canale care să alimenteze șanțul, oferind un plus de siguranță în fața invaziilor.
- Actualul Corp A, Palatul Princiar, este cea mai veche clădire din incinta cetății, fiind construită în intervalul 1620-1629.
- Cum era viața într-un astfel de loc? În urma unui popas, un călător turc a descris dezvoltarea pe care o atinsese cetatea, astfel aflăm că, în urmă cu câteva secole, aici erau 10 prăvălii, 150 de case mai mici din piatră, o cameră pentru soldați, trei mori și o temniță „afundată ca un iad”.
- În jurul întemeierii Cetății Oradea plutește o aură de legendă. Se spune că, în anul 1092, regele Ladislau I se afla la vânătoare de cerbi pe aceste meleaguri. Fiind obosit, acesta adoarme, iar în vis este vizitat de doi îngeri care îi încredințează o misiune: trebuie să ridice o mănăstire cu hramul Sfintei Fecioare Maria chiar aici. Acesta se conformează, zidește o cetate care străjuiește mănăstirea și numește așezarea „Várad”.
- La 1401, mănăstirea devenise un important obiectiv pentru pelerinii din întreaga lume catolică, Papa Bonifaciu al IX-lea ridicând-o la rangul bisericilor San Marco din Veneţia şi Santa Maria Portiuncula din Assisi.
- În catedrala din cetate și în cimitirul ei, au fost înmormântate șapte capete încoronate. Este vorba despre Ladislau I, întemeietorul cetății, Andrei al II-lea, Ștefan al II-lea, Ladislau al IV-lea Cumanul, regina Beatrix, regina Maria și regele-împărat Sigismund de Luxemburg. Mai târziu, în secolul al XIV-lea, aici a fost înmormântată și Elisabeta, soția ducelui Wladislaw de Opole, palatinul Ungariei și fiica lui Nicolae Alexandru Basarab.
- Cetatea nu a avut de la bun început această formă, ci este rezultatul schimbărilor de ordin politico-militar din centrul Europei din secolele XVI-XVII, care au impus construirea unei fortificații noi, gata să facă față cerințelor vremii. Principii transilvăneni au apelat la arhitecți militari italieni, care au realizat noua cetate pentagonală, cu bastioane pe colțuri și șanț de apărare cu apă, în stilul arhitectural al Renașterii târzii, lucrările realizându-se în două etape: zidul de incintă al fortificației, respectiv castelul cetății.
- Restaurările recente prin care a trecut Cetatea din Oradea au scos la iveală mistere nebănuite: în timpul lucrărilor la Corpul A, au fost descoperite fragmente din vechea catedrală gotică, distrusă în urma răzmeriței unitariene de la 1562. De asemenea, o parte a beciului Corpului A a fost eliberată de moloz după mai bine de două secole în care nimeni nu a mai pătruns aici.
- Muncitorii care au amenajat Parcul Dendrologic din șanțul cetății au avut și ei parte de numeroase „surprize” arheologice. Săpăturile au scos la lumină o galerie de fugă, o fântână veche şi mii de lei de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu.