Loading Evenimente

« Înapoi la Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

26 iunie, 2016 12:30 pm - 1:35 pm

Detalii

Data:
26 iunie, 2016
Timp:
12:30 pm - 1:35 pm
Eveniment Category:
Eveniment Tags:
, , , ,

Locație

Primăria Municipiului Oradea
Primăria Municipiului Oradea Piața Unirii, nr. 1
Oradea, Bihor 410100 România
+ Harta Google
Telefon:
+40-259-437.000
Sit web:

În data de 26 iunie, începând cu 11:30, se va sărbători și în Oradea Ziua Drapelului Național.

Una dintre istorisirile care ne vorbesc despre apariția drapelului românesc ne amintește de faptul că prin anul 1834 domnitorul Țării Românești de atunci, Alexandru D. Ghica Vodă, a obținut o învoire de la otomani: aceea de a așeza steagul românesc pe corăbiile negustorești – două culori: roșu și galben -, și pe ale armatei – trei culori: roșu, galben, albastru și un vultur în mijloc. Iar, de atunci se spune că românii și-au păstrat tricolorul ca simbol național, susținând moralul și credința în propria națiune atât în fața victoriilor, cât și în fața înfrângerilor. Semnificația culorilor de pe drapel este: albastrul cerului – LIBERTATE, galbenul ogoarelor – DREPTATE și roșul sângelui – FRĂȚIE – mai multe informații despre tricolor poți găsi și AICI.

Conform Legii nr. 96 din 20 mai 1998, ziua de 26 iunie este dedicată steagului național. Așadar, duminică 26 iunie 2016, orădenii alături de întreaga țară vor sărbători evenimentul. Cu toții suntem invitați să participăm la programul organizat cu această ocazie:

11:30-11:55 – Oficierea slujbei de sfinţire a drapelului României, la Biserica cu Lună din municipiul Oradea
11:55-12:00 – Deplasarea în alai pe platoul din faţa Primăriei Municipiului Oradea şi ocuparea locului în dispozitiv
12:00-12:02 – Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă
12:02-12:15 – Rostirea alocuţiunilor referitoare la sărbătorirea Zilei drapelului naţional:
– Prefectul Judeţului Bihor – domnul Claudiu Adrian POP
– Directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene – Universitatea Oradea – profesor universitar dr. Mircea Brie
12:15-12:20 – Primirea drapelului României şi legarea la catargul de arborare
12:20-12:21 – Binecuvântarea drapelului ce urmează să fie înălţat
12:21-12:22 – Sărutarea drapelului României de către oficialităţile prezente la ceremonie, în ordinea de reprezentare protocolară a instituţiilor statului (Instituţia Prefectului Judeţului Bihor, Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Episcopia Ortodoxă a Oradiei, Episcopia Greco-Catolică de Oradea, Garnizoana Oradea)
12:22-12:25 – Intonarea imnului naţional al României şi înălţarea drapelului României pe catarg
12:25-12:35 – Interpretarea de piese instrumentale de către muzica militară.
12:35 – Încheierea ceremoniei militare