Un Mini Fest pentru cei mai mici spectatori

de |

În perioada 27 – 29 ianuarie 2017 va avea loc un Mini Fest special organizat pentru cei mai mici dintre spectatori.

Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria, în colaborare cu Teatrul Ion Creangă din București, organizează prima ediție Mini Fest – Zilele teatrului pentru cei mai mici spectatori. Acest eveniment este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 6 ani, iar scopul întregului demers este de a „promova importanța și beneficiile educației timpurii prin teatru”. În cadrul festivalului vor fi expuse povești senzoriale „croite pe măsura celor mici, dar și activități conexe, dedicate adulților”

Întreg festivalul se desfășoară cu ocazia „Zilelor Small Size”, o activitate extinsă a proiectului internațional Small Size, performing arts for early years, finanțat în cadrul Programului Europa Creativă (2014-2020). Această activitate a fost desfășurată pentru prima dată în anul 2015, în numeroase orașe din lume (din Helsinki până în Madrid, din Londra până în Salzburg, din București până în Mexic).

Motto-ul este unul sugestiv: „Artele nu țin cont de vârstă, ci de curiozitate!

mini fest 3

Gazda tuturor activităților organizate la Mini Fest va fi Sala Studio Arcadia. Se vor juca patru spectacole special create pentru cei mai mici spectatori, dintre care două sunt ale Trupei Arcadia, unul al Trupei Lilliput a Teatrului Szigligeti Szinhaz şi unul invitat din Cluj-Napoca, de la Asociaţia Reactor de Creaţie şi Experiment, platforma Mini Reactor. Bineînțeles, nici adulții nu vor fi scutiți deoarece va avea loc și un eveniment destinat părinților și cadrelor didactice.

Cei care doresc să participe, sunt rugaţi să trimită un e-mail de înscriere pe adresa [email protected] sau la numărul de telefon al agenţiei de bilete: 0259 440 742. Participarea este gratuită!

PROGRAM „MINI FEST – ZILELE TEATRULUI PENTRU CEI MAI MICI SPECTATORI”:

  • Vineri, 27 ianuarie 
    • 17:00 – OMULEȚ, Trupa Arcadia (vârsta vizată 2+)
    • 18:00 – Conferință „Educația Timpurie prin teatru” pentru părinți și cadre didactice
  • Sâmbătă, 28 ianuarie
    • 11:00 – MIC SAU MARE ?, Trupa Arcadia (vârsta vizată 0-3 ani)
    • 17:00 – FORME, Mini Reactor Cluj-Napoca (vârsta vizată 2+)
  • Duminică, 29 ianuarie
    • 11:00 – MÂNUȚE ȘI PICIORUȘE, Trupa Lilliput a Teatrului Szigligeti Szinhaz, Oradea (vârsta vizată 0-3 ani) – spectacol non-verbal

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului de marţi până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742. Atenţie, locurile la spectacole şi conferinţă sunt limitate. Vezi întregul comunicat de presă AICI.