de |

[adsanity_group num_ads=1 num_columns=1 group_ids=3818 /]

Demult, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, trăia un tânăr pasionat de muzică numit Johann Michael Haydn (1737 – 1806). Acest muzician, organist și dirijor la curtea episcopului Patachich Ádám, alături de Karl Ditters von Dittersdorf (1739 – 1799) sunt considerați fondatorii muzicii orădene. Datorită celor doi, orașul se îmbogățea cu fiecare concert simfonic organizat, acestea fiind destinate atât curții episcopale, cât și cetățenilor care doreau să simtă armonia operei, spectacolelor scenice și concertelor simfonice. Încă de atunci s-au pus bazele Filarmonicii de Stat, însă posibil în mod inconștient.

Pe vremuri, cei 34 de instrumentiști veniți din Viena și Praga – conduși de Dittersdorf – au fost considerați ca fiind nucleul uneia dintre cele mai importante orchestre din Europa. Cu toate acestea, în anul 1768, Maria Tereza ia hotărârea de a desființa orchestra și corul din Oradea.

Dar, în timp, dorul publicului larg de a redescoperi frumosul prin muzică a condus înspre manifestarea acesteia și în fața lor din nou. A fost necesară trecerea unei perioade pentru ca muzica să facă pasul de la concertele realizate numai în interiorul bisericii înspre cele susținute în fața orădenilor, prin parcuri și alte zone publice. Astfel, doar în anul 1828 au fost organizate nu mai puțin de 83 de spectacole de operă.

Ceva mai târziu, după ce localnicii au reînceput să prindă gustul muzicii clasice oferită prin intemediul repertoriului bogat abordat de către muzicieni, a avut loc și primul concert filarmonic sub conducerea dirijorului J. Schnitzl, în anul 1888. Înainte ca această manifestare să aibe loc, în timpul celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, s-au format diferite reuniuni, societăți, cercuri care au condus înspre această realizare.

Mai târziu, după faimosul prim-concert, prin anul 1890, ia ființă prima secție de operă sub patronajul Asociației prietenilor muzicii din Oradea-Mare, loc unde se oferea educație în domeniul muzicii culte, se organizau concerte și altele.

Activitatea intensă care se desfășura în lumea muzicii, cerea instituționalizarea, înființarea Societății Filarmonicii sub emblema căreia în anul 1924 au loc primele concerte simfonice. Atunci, orchestra îl avea ca și dirijor pe Iosif Vamocska. Dar, doar în anul 1949 Filarmonica devine instituție de stat. Acest fapt nu i-a oprit nici o clipă pe reprezentanții muzicii să se afirme, așa că din anul 1949 și până în prezent Filarmonica de Stat a fost condusă de către următorii directori: Gyarmati Miklós (1949), Bálint Lajos (1949 – 1950), Árvai József (1950 – 1952), Anton Mureșan (1952 – 1957), Constantin Dulgherescu – director interimar (1953), Tóth Lajos (1957 – 1963), Piroska Rozália – director interimar (1960 – 1961), Alexandru Firez (1963 – 1984), Acél Ervin (1984 – 1991), Romeo Rîmbu (1991 – 1998), Corneliu Cristea (1998 – 2002; director artistic 2002 – 2011), Sarkady Zsolt – director general manager (2002 – 2009), Tódor Albert – director general manager (2009 – prezent), Vasile Foica – director artistic (2011 – prezent).

Iar, de-a lungul timpului, dirijorii permanenți ai orchestrei simfonice au fost: Romulus Botto (1949 – 1951), Matolcsi Zoltán (1950 – 1952), Constantin Dulgherescu (1952 – 1953), Aurel Popa (1953 – 1955), Erich Bergel (1956 – 1963), Miron Rațiu (1957 – 1990), Liviu Florea (1959 – 1960), Remus Georgescu (1960 – 1963), Acél Ervin (1963 – 1991 și 1999 – 2006), Romeo Rîmbu (1991 – prezent), Jankó Zsolt (2007 – prezent) – informații preluate de AICI.

Începând cu stagiuna 2003 – 2004, Filarmonica se bucură de posesia unei săli proprii. Până nu demult, concertele se organizau la Teatrul de Stat din Oradea. Noua sală de concerte este numită Enescu și Bartók (Enescu – Bartók), fapt ce ne amintește de concertele susținute de către cei doi artiști și de simbolul multicultularității orașului Oradea.

Cu un repertoriu care abordează atât preclasicii, clasicii, romanticii, cât și muzica secolului XX, Filarmonica de Stat din Oradea își continuă activitatea la fel de intens cum, probabil, era și mai demult, atunci când alți meșteri ai muzicii luau parte la acest demers. Se poate observa aceste performanțe și prin cele 40 de discuri înregistrate, invitațiile primite de peste hotare și susținerea tinerilor inițiați în tainele muzicii.

Concertele simfonice au loc atât în fiecare zi de joi, de la ora 19:00, dar și cu alte ocazii speciale. Vezi programul stagiunii, avancronicile de conceert și informații despre bilete și abonamente pe site-ul oficial al Filarmonicii din Oradea: www.oradeaphilharmony.com.

Sursă foto AICI

[adsanity_group num_ads=1 num_columns=1 group_ids=337 /]