Teatru pentru toate gusturile la FITO 2016

de |

Începe ediţia a IV-a a Festivalului Internaţional de Teatru Oradea (FITO)! Teatrul Regina Maria, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea, organizează în perioada 25 septembrie – 2 octombrie 2016 cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Oradea.

Festivalul Internaţional de Teatru (FITO) este o manifestare culturală teatrală complexă, care cuprinde mai multe secţiuni. Anul acesta sub egida marelui festival, se va desfăşura cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului de Teatru Scurt, Concursul de Creaţie Dramatică, o secţiune special dedicată publicului orădean.

Selecţia Festivalului de Teatru Scurt (unicul dedicat piesei într-un singur act din ţară) a fost realizată anul acesta de către criticul de teatru Doru Mareş. Cele 16 spectacole care vor concura în cadrul festivalui, vor reuşi cu siguranţă să încânte şi să suprindă prin diversitatea de genuri şi teme. Astfel invităm iubitorii de teatru să se bucure de comediile care au fascinat în ultimul timp publicul, să simtă emoţia dramelor care l-au provocat, să analizeze lucid sau să se lase pierduţi într-o lume onirică. Juriul, format din criticii de teatru Mircea Morariu – preşedintele juriului, Ion Parhon şi regizorul Alexa Visarion, va acorda premii pentru cel mai bun spectacol, cea mai bună regie, cea mai bună scenografie, cel mai bun actor, cea mai bună actriţă şi un premiu special al juriului.

Juriul Concursului de Creaţie Dramatică, format din Elisabeta Pop, Ioan Moldovan şi Victoria Balint, nu a avut anul acesta o treabă uşoară, deoarece au fost înscrise în concurs 20 de texte de dramaturgie, dintre care patru au fost selectate pentru finală.

La secţiunea Mari Spectacole, aşa cum am obişnuit publicul orădean în fiecare an, am invitat cele mai bune producţii care s-au montat pe scena teatrului românesc de-a lungul timpului. Spectacole în direcţia de scenă a unor mari regizori români, precum Victor Ioan Frunză şi Alexandru Dabija, vor trasnforma Sala Mare a teatrului într-o adevărată sărbătoare.

Tradiţia spectacolelor în aer liber continuă şi în această ediţie. Piaţa Unirii se va îmbrăca în straie de histrion şi va întâmpina publicul cu o varietate de reprezentaţii teatrale, începând cu comediile muzicale ale Teatrului Regina Maria: Leonce şi Lena şi Îndrăgostiţii din Ancona, care sunt oferite publicului gratuit.

Teatrele independente vor onora scena orădeană cu cele mai extraordinare producţii, pe care le veţi putea admira în Urban Place şi la Sala Studio Act (Koser), de unde puteţi, de asemenea, procura bilete.

Pe lângă impresionanta selecţie de spectacole, orădenii sunt invitați la câteva evenimente conexe care vor întregi cadrul festivalului, începând cu PORTRETUL DE REGIZOR al directorului de scenă Victor Ioan Frunză. Măiestria acestui om de teatru nu poate fi sărbătorită altfel decât prin spectacol şi aplauze, aşa că vă invităm la cele trei mari producţii create la teatre diferite din ţară de către acesta, începând cu DOMNUL JURDAN, premieră a Teatrului  Regina Maria cu care se va deschide, de altfel, festivalul.

Un alt important om de teatru care va fi sărbătorit anul acesta în cadrul FITO este criticul de teatru Ion Parhon, care împlineşte 50 de ani de activitate şi frumoasa vârstă de 72 de ani.

O invitaţie adresată tuturor iubitorilor de teatru şi carte, în special celor mai tineri dintre aceştia, o lansează regizorul Alexa Visarion, care va susţine o conferinţă despre statutul şi importanţa actorului, în cadrul căreia va fi lansată la Oradea cartea „Alexa Visarion sau destinul vocaţiei”.

Cele 29 de spectacole care vor transforma toamna orădeană într-un anotimp teatral se vor juca în 8 spaţii diferite, dintre care 7 spectacole la Sala Mare a Teatrului Regina Maria, 6 la Casa de Cultură a Sindicatelor, 5 la Sala Arcadia, 4 la Scena Mobilă, unul în Urban Pub, 2 la Sala Studio Szigligeti, 2 la Sala Studio Act şi unul la Centrul pentru Promovarea Turismului.

PROGRAM

  • Duminică, 25 septembrie
    • 19:00, Sala Mare a Teatrului Regina Maria – Deschiderea festivă
    • 19:15, Sala Mare a Teatrului Regina Maria – Domnul Jurdan, versiune scenică de Victor Ioan Frunză după Burghezul Gentilom de Moliere și Jurdain cel Scrântit de Mihail Bulgakov, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul Regina Maria, Oradea – OFF

  • Luni, 26 septembrie
    • 17:00, Sala Arcadia – Prah sau Lozul cel mare, de Spiro Gyorgy, regia Matei Varodi, Teatrul „Alexandru Davila”, Pitești – FTS- concurs
    • 21:00, Centrul pentru Promovarea Turismului – Autobahn, de Neil LaBute, regia Laura Moldovan, Teatrul de Nord Satu Mare – FTS- concurs
    • 20:00, Urban – Sărut-mâna, decât mă plimbam, de Mihaela Mihai, regia Sebastian Lupu, Teatrul Artemotion, Oradea – OFF
    • 19:00, Sala Mare a Teatrului Regina Maria (spectacol cu publicul pe scenă) – Vârful aisbergului, după Antonio Tabares, regia Theodor Cristian Popescu, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad – FTS – concurs

  • Marţi, 27 septembrie
    • 17:00, Sala Arcadia – With a little help from my friends, după Maria Manolescu, regia Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul Excelsior, Bucureşti – FTS- concurs
    • 19:00, Sala Mare a Teatrului Regina Maria (spectacol cu publicul pe scenă) – Trilogia belgrădeană, după Biljana Srbljanovic, regia Erwin Șimșensohn, Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Galați – FTS – concurs
    • 19:00, Sala Studio Act – Reasons to be pretty, de Neil LaBute, regia Radu Horghidan, Studio Act Oradea – OFF
    • 21:00, Casa de Cultură a Sindicatelor – O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, după un roman de Mark Haddon, regia Bobi Pricop, Teatrul Național București – FTS – concurs

  • Miercuri, 28 septembrie
    • 17:00, Casa de Cultură a Sindicatelor (spectacol cu publicul pe scenă) – Aniversarea, după Jeroen Van Den Berg, regia Erwin Șimșensohn, Teatrul „Mihai Eminescu”, Botoşani – FTS – concurs
    • 19:00, Sala Studio Szigligeti – Cartea bătrânilor, după poemul lui Szilágyi Domokos, regia Mihaela Panainte, Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca – FTS – concurs
    • 19:00, Sala Mare a Teatrului Regina Maria – Bal mascat, de Giuseppe Verdi, Opera Națională Română Cluj-Napoca – OFF
    • 21:00, Sala Arcadia – Obsesii, de Claudiu Sfirschi-Lăudat după texte de Margarita Karapanou, regia Yannis Paraskevopoulos, ARCUB București – FTS – concurs
    • 20:00, Sala Studio Act – ŞTTTT!, un spectacol mimat de Șerban Borda – OFF
    • 21:00, Scena Mobilă – Piaţa Unirii – Îndrăgostiţii din Ancona, de Vajda Katalin, Andrei Mihalache, Teatrul Regina Maria, Orade – OFF

  • Joi, 29 septembrie
    • 19:00, Sala Mare a Teatrului Regina Maria – Svejk, după Jaroslav Hašek, regia Alexandru Dabija, Teatrul Odeon, București – OFF
    • 19:00, Casa de Cultură a Sindicatelor – De fapt e frumos, un spectacol de Volker Schmidt, Teatrul German de Stat, Timişoara – FTS – concurs
    • 21:00, Scena Mobilă – Piaţa Unirii – Orlando, după Virginia Woolf, regia Anca Bradu Teatrul Național Csokonai, Debrecen, Ungaria – FTS – concurs

  • Vineri, 30 septembrie
    • 17:00, Sala Arcadia – Ich bin Ofelia, după Gertrud Fussenegger, regia Sorin Militaru, Teatrul Municipal „George Bacovia”, Bacău – FTS – concurs
    • 19:00, Sala Mare a Teatrului Regina Maria – A douăsprezecea noapte, de William Shakespeare, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis, București – OFF
    • 19:00, Sala Studio Szigligeti – Cazul, de Szíjártó Tímea-Aletta, regia Sardar Tagirovsky, Teatrul Szigligeti, Oradea – OFF
    • 19:00, Casa de Cultură a Sindicatelor (spectacol cu publicul pe scenă) – Albastru. Galben. Roșu., spectacol de Radu Macrinici, Teatrul Municipal, Baia Mare – FTS – concurs
    • 21:00, Scena Mobilă – Piaţa Unirii – În inima nopții – Episodul Lear, scenariul de Gavriil Pinte, cu inserții de George Banu și Monique Borie, regia Gavriil Pinte, Teatrul Regina Maria, Oradea – FTS – concurs

  • Sâmbătă, 1 octombrie
    • 17:00, Sala Arcadia – Agamemnon, după Rodrigo Garcia, regia Andrei Măjeri, Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca – FTS – concurs
    • 19.00, Casa de Cultură a Sindicatelor (spectacol cu publicul pe scenă) – Iluzii, după Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova – FTS – concurs
    • 19:00, Sala Mare a Teatrului Regina Maria – Nastasia, de George Mihail Zamfirescu, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul I. D. Sârbu, Petroșani – OFF
    • 20:00, Sala Studio Act – Iubeşti, plăteşti!, regia Denisa Vlad – OFF
    • 21:00, Scena Mobilă – Piaţa Unirii – LEONCE ŞI LENA, scenariul de Mihai Măniuțiu și Ada Milea după Georg Büchner, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Regina Maria, Oradea – OFF

  • Duminică, 2 octombrie
    • 19:30, Sala Mare a Teatrul Regina Maria – Decernarea premiilor

*Biletele s-au pus în vânzare la Agentia de Bilete a teatrului de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00 – 13:00 sau cu o oră înainte de fiecare spectacol. Puteţi achiziţiona bilete şi online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.


Comentarii