Susține examenul IELTS sau Goethe la Babel Trad Center

de |

[adsanity_group num_ads=1 num_columns=1 group_ids=3818 /]

„Ești de atâtea ori om câte limbi știi” – o expresie cunoscută care poate îți amintește de faptul că ai dorit mai demult să înveți limba germană, să dai examenul IELTS sau să îți reîmprospătezi limba italiană.

În Oradea, de asemenea, este încurajată învățarea limbilor străine. În vederea atingerii scopului dorit, cei de la Babel Trad Center vă stau la dispoziție, acesta fiind singurul centru din localitate unde se organizează examene IELTS și Goethe (nivel B1 și B2).

Iată două exemple concrete care urmează a se concretiza:

  • până în data de 30 aprilie se pot înscrie persoanele doritoare să susțină examenul Goethe, nivel B1 și B2; pentru organizarea examenului la Oradea, numărul minim de înscriși trebuie să fie 10.

  • până la finalul lunii mai se pot înscrie doritori pentru examenul IELTS. În cazul în care nu sunt minimum 20 de persoane înscrise la Oradea, cei care doresc să-și susțină examenul vor putea opta pentru varianta de a o face într-un alt centru din România (Timișoara, Cluj), înscrierile realizându-se tot la Babel Trad Center.

La Babel Trad Center poți învăța următoarele limbi străine: engleză, germană, franceză și italiană. Dacă vrei să afli mai multe despre profesorii de la Babel Trad Center, apasă aici.

Până în prezent, Babel Trad Center și-a creat un portofoliu important în ceea ce privește numărul cursurilor susținute pentru companiile care investesc în formarea lingvistică a angajaților. Aceștia învață pe parcursul orelor de studiu să folosească atât un limbaj comercial, cât și unul general. Vezi și portofoliul: http://www.babeltradcenter.ro/colaborari.

Acestea fiind scrise, nu ne mai rămâne decât să îți dorim mult spor în procesul de învățare și baftă la examene!

Date de contact: Babel Trad Center

[adsanity_group num_ads=1 num_columns=1 group_ids=337 /]