De undeva, din cer, se iscă o furtună groaznică. Era Sfântul Ilie care nu făcea decât să asculte porunca lui Dumnezeu, aceea de a-i „trezi” la realitate pe oameni cu tunete, fulgere, ploi și alte lucruri de felul ăsta. Dar, de ce era așa de supărat Dumnezeu? Povestea spune cam așa:
Se vorbește despre faptul că pe pământ existau mulți oameni care cereau, cereau și iar cereau și ziceau mereu: Dă-mi Doamne una, Dă-mi Doamne alta, Dă-mi doamne putere, Dă-mi Doamne avere… Dă-ne Doamne un copil …
Astfel, curgeau zi de zi ploi de rugăciuni de pe pământ înspre cer. La auzul acestor mii de cerințe, Dumnezeu se cam sătură și se hotărâ să îi pedepsească. Dar, noroc cu Sfântul Petru (despre care Dumnezeu zice că la un moment dat a pierdut cheile Raiului și l-a făcut să doarmă afară). Chiar dacă părea ușor neîndemânatic, Sfântul Petru era milos, le asculta rugămințile oamenilor și a reușit să-l convingă pe Dumnezeu să coboare pe pământ pentru a le mai da o șansă oamenilor.
După cum era de așteptat, odată ajunși pe pământ ghiciți ce făceau oamenii: cereau vrute și nevrute în timp ce sorbeau din păhărele umplute vârf cu rachiu în cârciuma din sat. Iar, pentru că oamenii au întrecut măsura, Dumnezeu și-a dezvăluit identitatea. Și ce să vezi: nu a fost crezut până ce nu a făcut o minune, a preschimbat apa în vin. După o reacție care exprima multă frică și lașitate din partea sătenilor la văzul miracolului, aceștia s-au întors tiptil înspre cel coborât din cer pentru a-i cere în mod direct câte una, câte alta, câte un copil … toate strânse amalgam peste bătrânul bărbos.
La insistențele Sfântului Petru, Dumnezeu s-a îngăduit să le îndeplinească dorința Mărioarei și lui Stan Bolovan și le-a dat copii. Ca și o paranteză, se zice despre cei doi că „a fost odată ce-au fost; a fost un om şi-o femeie, bărbat şi muiere, oameni de treabă, el bun şi ea cuminte, încât li se dusese vestea că trăiesc bine şi toţi se bucurau când treceau pe la casa lor. Niciodată el nu zicea ba când ea zicea da, dar nici ea nu ieşea din voile lui, şi de aceea era linişte la casa lor şi toate le ieşeau bine şi cu spor” – Spaima Zmeilor de Ioan Slavici. Mirarea le-a fost tinerilor îndrăgostiți că defapt copiii lor aveau: unul cap de capră și unul de urs. Iar, apoi, mirarea fu și mai mare când nu peste mult timp Dumnezeu le dădu’ vreo treizeci de plozi cuminți. Acum baiul cel mare era că cineva trebuia să îi hrănească, iar cum munca nu e lucru prea plăcut pentru Stan Bolovan (care, apropo, putea să scoată apă din piatră sească), acesta s-a și gândit iute-iute cum ar putea face rost de mâncare: a încercat să-i ducă la circ pe cei doi copii mai ciudați, dar au fost refuzați; pe urmă i-a dus la zoo, dar nici aici nu au fost primiți; pe urmă i-a dus la măcelar, de care copiii-animale au reușit să scape și au fugit de nu au mai fost prinși niciodată. Și uite așa, Stan Bolovan a rămas fără cei doi copii cu capete de animale și fără ce să pună pe masă.
Însă, norocul îi surâde din nou lui Stan, căci Sfântul Petru – fost pământean și el – pune-o vorbă bună în cer pentru dânsul. Dar, de data aceasta a fost nevoit să inventeze el ceva căci Dumnezeu „a intrat în pensie”, nemaivrând să le facă pe plac oamenilor. Care-a fost mutarea Sfântului Petru? L-a făcut pe Sfântul Iliuță să se îmbrace într-un biet cioban care să-i dea de lucru lui Stan ca să aibă ce mânca și care i-a dat munca de a apăra turma de oi atunci când va veni zmeul să o atace. Personajul nostru a ieșit victorios în lupta cu zmeul ce a dat buzna în turmă, numai că nu a rezistat și a plecat cu el căci i-a promis mulți bani în schimbul unor alte munci. Așa a ajuns Stan pe un alt tărâm unde și-a dovedit istețimea în „îndeplinirea” celor trei munci de care numai el știe cum a făcut sau n-a făcut, căci a păcălit întreaga familie de zmei, i-a învârtit pe degete și le-a luat și vreo șase saci plini cu bani.
Bineînțeles, Sfântul Petru s-a gândit că zmeii nu-l vor lăsa pe Stan să scape cu una cu două atunci când se va întoarce acasă. Așa că, pentru a-l salva pe țăran de încă un beteșig, i-a introdus și pe copii în poveste, aceștia din urmă devenind SPAIMA ZMEILOR. Într-un final, isprava a fost făcută: copiii au învins, Stan Bolovan s-a întors la familie, Dumnezeu a revenit la muncă, iar zmeii au luat-o la fugă. Datorită copiilor astăzi nu mai găsim zmei numai în povești și basme, deoarece ei au rostit tare și cu mult curaj cuvintele magice: AȘ MÂNCA CARNE DE ZMEU!
Ș-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa…
Povestea asta frumoasă, Spaima Zmeilor, a fost adusă pe scena Teatrului de Stat „Regina Maria” în data de 26 iunie 2016. Actorii Teatrului „Ion Creangă” din București au fost responsabilii cu atmosfera de basm: au presărat momente deosebite peste cei prezenți, multe întâmplări comice, învățăminte și le-au dat copiilor imboldul de a salva și de această dată situația, oferindu-le siguranța că numai ei pot distruge răul deoarece ei sunt buni, sinceri, energici, curajoși, au multă imaginație și au credința că vor izbuti tot timpul.
Articol scris de Diana Pașc
