Festivalul Internaţional de Teatru Oradea, aflat la cea de a patra ediţie, a fost deschis oficial duminică, 25 septembrie, cu premiera spectacolului Domnul Jurdan, rescriere dramatică după comedia „Burghezul gentilom” de Jean Baptiste Poquelin Molière, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză. Spectacolul a fost primit cu entuziasm de publicul orădean, care a răsplătit efortul artistic al echipei cu minute în şir de aplauze.
Festivalul a continuat luni, 26 septembrie, când a fost rândul teatrelor din ţară să cucerească spectatorii. Startul a fost dat de spumoasa comedie „PRAH sau LOZUL cel MARE”, propusă de Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti în cadrul secţiunii concurs a Festivalului de Teatru Scurt. Tot în secţiunea concurs au ieşit la rampă şi actorii Teatrului Clasic Ion Slavici Arad, cu spectacolul „Vârful Aisbergului”, dar şi echipa Teatrului Nord Satu Mare, care a prezentat tragicomedia „Autobahn”. Şi pentru că râsul este binevenit în orice moment al zilei, tot luni, 26 septembrie, îndrăgiţii actori Sebastian Lupu şi Mirela Lupu au prezentat în cadrul secţiunii OFF comedia Sărumânadecâtmăplimbam.
Festivalul continuă marţi, 27 septembrie cu patru spectacole de neratat. Texte contemporane, regizori tineri, analize obiective şi profunde ale societăţii actuale, cu toate tarele şi ispitele ei, vor cuceri, fără îndoială, publicul de toate vâstele.
De la ora 17:00, la Sala Arcadia, Teatrul Excelsior, Bucureşti propune „With A Little Help From My Friends”, după Maria Manolescu, regia Alexandru Mâzgăreanu. Spectacolul este un strigăt de furie al unei generații care are nevoie să fie ascultată și înțeleasă. Câțiva adolescenți vin la mare pentru a se distra, pentru a se îndrăgosti, a visa și, poate, pentru a muri. Spectacolul vorbește despre lucrurile ascunse în adâncul personajelor care, prin intermediul jocului, ies la suprafață, făcând situația să scape de sub control.
De la ora 19.00, la Sala Mare (spectacol cu publicul pe scenă), Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Galați propune „Trilogia Belgrădeană”, după Biljana Srbljanovic, regia Erwin Șimșensohn. Spectacolul prezintă trei poveşti ale unor tineri belgrădeni care aleg să plece din ţara natală, unde nu întrevăd nicio soluţie pentru viitorul lor. La Praga, la Sidney, la Los Angeles, exilaţii fostei „naţiuni iugoslave” realizează că niciun Crăciun nu e ca acasă.
De la ora 21.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Teatrul Naţional Bucureşti propune „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii”, după un roman de Mark Haddon, regia Bobi Pricop. Spectacolul ne spune povestea lui Christopher, un adolescent cu sindrom Asperger. Băiatul care nu poate minţi se decide să investigheze moartea unui câine şi află prin ce întâmplări ciudate au trecut la miezul nopţii părinţii, sau vecinii săi.
Tot marţi, 27 septembrie, în secţiunea OFF a festivalului se va juca „Reasons to be pretty”, de Neil LaBute, regia Radu Horghidan. Propus de Studio Act Oradea, spectacolul ne spune o poveste despre oameni normali cu drame absolut normale, care sunt condamnați să trăiască într-o cultură a extra-ordinarului, cultură în care standardele de frumusețe se referă doar la aspectul fizic. Spectacolul se joacă de la ora 19.00, în Sala Studio Act.
Biletele s-au pus în vânzare la Agentia de Bilete a teatrului de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00 sau cu o oră înainte de fiecare spectacol. Puteţi achiziţiona bilete şi online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.