Optimall SMIS – soluția ideală pentru inventar și managementul patrimoniului în instituțiile publice
Instituțiile publice sunt cele care în ultimul timp au de-a face cu numeroase provocări pe care le înfruntă când este vorba despre anumite activități administrative pe care trebuie să le îndeplinească, cum ar fi inventarierea patrimoniului.
Optimall SMIS vine ca o soluție în ajutorul tuturor instituțiilor publice ori companiilor pentru a aduce un ajutor important privind gestionarea ușoară și eficientă a unor activități specifice organizațiilor, totodată reușind să reducă numărul greșelilor care pot fi uneori costisitoare.
Optimall SMIS este o aplicație adaptabilă fiecărui tip de instituție, indiferent de natura acesteia. Prin utilizarea acesteia, organizațiile au oportunitatea de a-și desfășura activitățile necesare funcționării într-un mod cât mai eficient cu posibilitatea accesului la mulțimea datelor stocate.
Digitalizarea proceselor dintr-o companie nu mai este o opțiune în ziua de azi, ci o necesitate, și tocmai din acest motiv AROBS vine și în sprijinul business-urilor cu aplicația Optimall SFA pentru automatizarea forței de vânzare, dar și cu alte soluții care contribuie la digitalizarea organizațiilor.
Ce înseamnă Optimall SMIS?
Optimall SMIS se descrie ca fiind o aplicație ce presupune o gestionare eficace a activelor din cadrul instituțiilor publice și companiilor, prin folosirea digitalizării procesului. Denumirea completă a acestui software este Smart Mobile Inventory System, reprezentând sistemul de inventar și management al patrimoniului. Acesta este bazat pe îmbunătățirea calității procesului de inventariere pentru instituții cum ar fi primăriile, prefecturile, consiliile județene, instituțiile de sănătate, direcțiile deconcentrate, misiunile naționale și internaționale, unitățile de învățământ, precum și ONG-urile, aplicație care se folosește de utilizarea codurilor de bare.
Operațiunile de intrare sau de ieșire a tuturor activelor pot fi trecute într-un sistem de automatizare a inventarului precum Optimall SMIS. Prin utilizarea acestui software, pot fi folosite o mulțime de funcții: alocarea și crearea de liste de inventar, generarea, validarea, listarea și exportul rapoartelor de inventariere, precum și setarea drepturilor ori restricțiilor în privința unor utilizatori.
Optimall SMIS – o soluție inedită
Aplicația Optimall SMIS vine ca un răspuns în privința nevoilor tuturor instituțiilor care caută să afle modalități ce pot fi cât mai utile privind activitățile de inventar și management al patrimoniului. Cu ajutorul acestui software, aceste modalități de rezolvare a situațiilor create este unul cât mai facil. Avantajul folosirii Optimall SMIS este acela că se poate menține o bună funcționare a instituției publice în timpul efectuării activităților necesare, conform legislației.
Cu Optimall SMIS poți avea la îndemână o soluție ideală pentru orice instituție publică.