Mirare în Piața Unirii
Nu știu voi, dar eu de obicei ajung la bancă cu ocazii oarecum nefericite: plata facturilor, bani de dat. Nu și azi! Azi e o ocazie fericită: primesc, nu dau! Dar oricât de vioi este mersul meu, tot mă zgribulesc sub rafalele de vânt. De la mașină până la bancă e un soi de drumul mătăsii fiindcă știm cu toții cum e cu parcările în centru. Și nu știu cum fac dar de fiecare dată când am nevoie de ea, umbrela e … acasă. Cu privirea țintuită în dalele care se află în Piața Unirii, suflată de vânt și plouată(la propriu) ajung în holul băncii.
Trag aer în piept, mă scutur de stropi și rezolv ce e de rezolvat. Am o ușoară ezitare când să ies: afară (încă) plouă curajos. După primii zece pași pe fugă, îmi dau seama că fântânile din Piață funcționează. Și nu știu dacă de vină e faptul că mi-am umplut buzunarele, dar încetinesc și privesc mai atent.
Măi să fie…Da’ Piața e frumoasă chiar și pe grozăvia asta de vreme. Printre rafalele de vânt și sunetul ploii, apa care clipocește în fântâni are muzica ei. E un sunet greu de distins între toate celelalte, dar e acolo. Ca și cum aș asculta Bach când ninge. Așa, cu muzica din imaginar, privirea mea trece peste toate clădirile care mărginesc Piața Unirii și am o senzație plăcută de…turist la mine acasă. Mai sunt 2 oameni în toată întinderea de dale ude și lucioase.
Am trecut de sute de ori prin acest loc și cu toate astea reușește și acum să mă ia prin surprindere.
O stare reconfortantă: de a găsi ceva nou într-o situație veche. Mă uit la locul ăsta de parcă îl văd prima oară. Într-adevăr, nu-mi amintesc să mai fi contemplat la frumusețea orașului, în ploaie. Oarecum, este o premieră.
Îmi continui drumul spre mașină cu un gând: Dacă suntem capabili să (re)descoperim o clădire pe care o știm de zeci de ani, de ce să nu facem asta și cu relațiile dintre noi? Dacă se poate să ne oferim un răgaz într-o situație în care în mod obișnuit am lua-o la goană, ce ne oprește în a ne oferi acest răgaz in fiecare zi?
Până la urmă, ce folos să locuiești într-un oraș frumos, dacă nu te bucuri de el? Ce sens are să cultivi relații cu ceilalți dacă nu găsești prilejul de a le transforma în posibilități de visare? În momentul în care luăm totul de-a gata și ne oprim din a ne minuna, devenim…triști. Și e păcat. Orașul e schimbător, relațiile dintre oameni sunt în continuă transformare.
De ce tocmai tu să pierzi spectacolul vieții?
Cu drag (și mirare), Andrea Neag
Website: www.andreaneag.com/ned
Telefon: 0742 665 019
E-mail: [email protected]
Facebook: OazaDeCoaching
Foto: Alex Toma.
