Loja Regele Ladislau

de |

În data de 24 iunie 2016 Asociația Cultura în Mișcare a organizat un eveniment intitulat: Loja Regele Ladislau din Oradea (1876 – 1918).

Cel care ne-a introdus în lumea masonică din Oradea secolelor XIX – XX a fost Attila Varga – cercetător la Institutul G. Barițiu al Academiei Române din Cluj Napoca. Timp de aproximativ o oră ni s-au deschis în față pagini ale unei istorii nu demult apuse, care însă completează mersul evoluției orașului Oradea și al mai multor orașe din lume.

Înființată fiind la data de 29 octombrie 1876, Loja Regele Ladislau din Oradea a avut un număr de 15 membrii fondatori, toți intelectuali ai orașului care au susținut atât cauzele sociale, culturale, cât și pe cele politice.

Templul destinat acestei mișcări a fost ridicat între 1901 și 1902. Arhitecții, Balint Zoltan și Jambor Lajos, au luat ca model templul din Budapesta pentru ca acest centru să poată exista. Cu toate că unele decorațiuni simbolice care dădeau mai mult sens construcției au dispărut, astăzi clădirea aplasată vis-a-vis de Parcul Bălcescu încă își păstrează forma și elementele stilulului eclectic.

De-a lungul prezentării am asistat la o scurtă trecere în revistă a unor momente importante din viața masonilor din Oradea. Iar, lucrul cel mai deosebit este reprezentat de faptul că s-a născut dorința de a rescrie istoria, însă de data aceasta în mod fizic, prin elaborarea unui număr vast de cărți care vor completa trecutul. Proiectul va fi realizat de către domnul Attila Varga în colaborare cu Asociația Cultura în Mișcare.

Evenimentul a fost organizat în urma luării deciziei de a se înființa în Oradea un Muzeu Masonic în clădirea ce a fost folosită de această organizație, fapt ce i-a motivat pe cei de la Asociația Cultura în Mișcare să contribuie la o mai bună înțelegere a ceea ce înseamnă defapt masoneria, rolul lor din acea vreme și influența asupra Oradiei de atunci și de astăzi.

„De la început, Asociația Cultura în Mișcare și-a propus să creeze proiecte culturale care să inspire acțiune. Înainte de toate, trebuie spus că promovăm valorile dialogului, toleranței, voluntariatului și cooperării, cultivăm deschiderea spre diversitate și multiculturalism, susținem drepturile omului, condiție sine qua non a oricărei societăți democratice și clamăm ca participarea la viață cetății nu este atributul exclusiv al autorităților executive ci este, mai ales, obligația locuitorilor cetății – cetățenii, a societății civile” – sursă text AICI.

Așadar, așteptăm cu nerăbdare următoarea „stagiune” cu evenimente culturale și finalizarea celor două proiecte de mare importanță: Muzeul Masonic și cărțile care ne vor expune istoria acestora.

Articol scris de Diana Pașc.