Asociația One World Romania a lansat pe data de 1 iulie 2015 KineDok – un program de distribuție alternativă de documentare creative. Proiectul KineDok a fost inițiat de Institutul de Film Documentar din Cehia, împreună cu parteneri din alte țări central și est-europene. În 2015, aceste colaborări au făcut ca în România să fie proiectate peste 25 de documentare în 18 orașe.
În Oradea, Maia Teszler este cea care a făcut posibilă proiectarea documentarelor, în colaborare cu Moszkva Cafe. Maia este traducător și interpret autorizat. De asemenea, în calitate de manager de proiecte al Asociației Tikvah, implementează proiecte educaționale pe tema Drepturilor Omului în școli din Oradea și județ. Totodata, când îi permite timpul, voluntariază în diverse acțiuni sociale.
Fiind un cinefil împătimit, a pus bazele unui proiect personal numit Maia pe film prin intermediul căruia, din tren sau de acasă, scrie, citește și pune la curent oamenii cu noutăți din cinematografie, sau despre experiențele ei de la diverse evenimente de profil. Tot mânată de pasiunea ce o are pentru arta cinematografică, a participat la un internship în cadrul festivalului de film documentar One World Romania la București. Este al doilea an consecutiv partener media și colaborator KineDok în Oradea și a fost unul dintre cei 12 participanți la Transilvania Talent Lab în cadrul TIFF 2016.
Așadar, Maia ne va răspunde la câteva întrebări pentru a înțelege mai bine scopul proiectului KineDok…
- De unde această pasiune pentru film?
A început acasă. Am avut noroc. Țin minte că mă uitam destul de des la filme cu ai mei, ajungeam des și la magazinul de închiriat casete video. Cel de lângă parcul 1 Decembrie, îl mai ții minte? Iar, legătura ceva mai puternică s-a produs pe la începutul studenției. Eram în Cluj și mă bucuram de o independență la care râvnisem în școală. Atunci am învățat să caut. Vânam tot. Atunci am învățat să selectez, să am răbdare cu un conținut, așa mi-am descoperit și înțeles gusturile. Atunci am început să văd cu adevărat filme. Și am văzut. Și de-atunci tot văd. O droaie. Și revăd multe, e altceva cu mintea de-acum. Ca să nu mai zic că tot atunci am făcut cunoștință și cu TIFF-ul care, la rândul lui, mi-a făcut cunoștință cu titluri de care probabil că la vremea aceea n-aș fi auzit altfel. Titlurile alea m-au dus la alte titluri și de-acolo-ncolo gata, se instalase microbul. Am scris acum ceva vreme un articol, proaspăt întoarsă de la festival, că probabil e ca atunci când îți întâlnești marea dragoste. Tot ce știi e ceea ce simți. Da, așa a și fost.
- Care a fost contribuția adusă de tine în lumea filmelor până în prezent?
La întrebarea asta sper să pot să-ți răspund în câțiva ani. Deocamdată învăț. Învăț de la oamenii care contribuie deja realmente în domeniu și care sunt generoși și răbdători cu „Aia de ce e așa?”-urile mele constante. Învăț din fotografie, din filme, din muzică, din cărți, din gesturile oamenilor, de la vecina care nu știe să cânte operă în fiecare dimineață. Din întâlniri întâmplătoare. Uite, de curând îmi povestea un tip că e profesor de inginerie aeronautică și matematică, dar că pe el n-o să-l văd prea curând într-un avion. Cunoscându-și elevii, el preferă să meargă cu bicicleta. „I have nothing to do in the air”. Așa mi-a spus. Fantastică frază. Un sfert de film mi se plimba deja în minte. Oriunde te uiți găsești o poveste, zău. E important să-ți deschizi ochii și să fii atent. Prietenii îmi spuneau la un moment dat că ar trebui să “lucrez în vizual”. Probabil că știu ei ceva. E adevărat, gândesc mult în imagini.
Acum vreo patru ani am creat MaiapeFilm, cu pagină de blog și pagină de Facebook, ca tot omul. Recomand filme, țin oamenii la curent cu noutăți din domeniul cinematografiei, promovez evenimente, scriu din tren sau de acasă despre diverse festivaluri la care ajung. Cam asta e. Sunt oameni care urmăresc pagina și au reacții pozitive, dar nu mă pricep nici acum la outreach, așa că n-aș ști să-ți spun câți oameni îmi urmăresc activitatea. Cel mai frumos e când mi se scrie un simplu „Mulțumesc” și știu, fără prea multe alte cuvinte, pentru ce recomandare de film mi se mulțumește, sau când îmi povestește cineva despre o scenă anume și îmi spune „Sigur ți-ar plăcea filmul ăsta.” Mă topesc. Îmi confirmă că merită. Cred că oamenii apreciază orice ai face când se vede că o faci cu drag. Dar e important și un feedback concret. Foarte important.
Cândva, în viitor, mi-ar plăcea să ajung pe un platou de filmare, să observ munca oamenilor și să ajut, dacă se consideră că am cu ce să ajut. Și mă joc acum cu un text, mi-ar plăcea să scriu un scenariu la un moment dat. Cine știe.
- Având în vedere că ceea ce faci în cadrul proiectului KineDok este voluntariat, care este motivul pentru care ai decis să te alături demersului?
Cu filmul de artă, cum ne tot place să-l numim, sunt prietenă bună de mult. Cu documentarul m-am întâlnit ulterior. Acum, printre altele, lucrez pentru Asociația Tikvah la proiecte pe tema Drepturilor Omului și le implementez în școli din Oradea și județ și, când pot, voluntariez în diverse acțiuni sociale. Și cred că de-acolo mi se trage atașamentul pentru filmul documentar. Mă interesează poveștile oamenilor. Așa am ajuns anul trecut la festivalul de film documentar One World Romania și așa am revenit anul acesta într-un internship în echipa de organizare a festivalului. Pe aceeași lungime de undă, așa am devenit colaborator și partener media KineDok în Oradea de anul trecut, de la prima ediție. Și mai vreau, mai am o grămadă de învățat. Energie există.
Ce mi-a plăcut la KineDok e că se plimbă prin toată țara și că ajunge în multe orașe mici. Momentan e singurul program de acest tip în derulare în Oradea. Sunt povești de obicei neglijate care vreau să ajungă la ochii și urechile oamenilor. Sunt actuale, sunt relevante și sunt diverse. Întâlnești oameni, pornești un dialog.
Voluntariatul e mereu un soi de du-te vino între „of, la naiba, facturile astea nu iartă” și „of, la naiba, n-o să mă iert dacă nu mă implic în treaba asta”. Când ești întrebat dacă vrei să sprijini un proiect relevant și știi că te-ai putea face util nu mai stai pe gânduri. Te țin în mișcare entuziasmul, ideile care-ți vin când te-aștepți mai puțin sau când nu te-aștepți deloc, oamenii care lucrează cot la cot cu tine și apoi oamenii la care urmează să ajungă munca ta. Lumea știe că sunt o pacoste cu cifrele, probabil că într-o zi o să cobor cu picioarele pe pământ și o să învăț să descifrez și cifrele. Da, într-o lume ideală, orice muncă ar trebui răsplătită. Deocamdată, răsplata cea mai mare ar fi să văd din ce în ce mai mulți oameni în sală, la proiecții.
- Spune-ne câteva lucruri despre proiectul KineDok.
KineDok este un program de distribuție alternativă de filme documentare creative inițiat în 2015 de Institutul de Film Documentar din Cehia împreună cu parteneri din alte patru țări central și est-europene: Slovacia, Ungaria, Croația și România. În România, proiectul este implementat de Asociația One World Romania a cărui președinte este regizorul de film documentar Alexandru Solomon. Anul trecut au fost prezentate 12 documentare în peste 20 de locații din fiecare țară participantă; în România, au fost organizate, sub forma unui cineclub de film documentar, 219 proiecții în 18 orașe. Anul acesta s-au alăturat proiectului Polonia și Norvegia, sunt proiectate 15 documentare în peste 25 de locații din fiecare țară participantă, iar în România s-au alăturat alte câteva orașe (Turda, Satu Mare, Alexandria, Târgu Jiu, Comănești, Târgoviște), programul fiind prezent în 26 de locații din 23 de orașe.
KineDok pătrunde în spații neconvenționale (vezi Salina din Turda, Fabrica Tebae din Arad) și, în general, în puburi, galerii, biblioteci etc. În situația unei lipse acute a sălilor de cinema și deci a unei programări de filme, și, în general, pe fondul unei oferte reduse de evenimente culturale, locațiile de acest tip oferă o alternativă pentru întâlnirea dintre filmul documentar și public și creează o atmosferă intimă și relaxată pentru vizionarea filmelor și dezbaterea unor probleme curente.
Filmele est-europene ajung rar în România. Filmele documentare est-europene, cu-atât mai rar. KineDok suplinește această lipsă de filme de regiune. Apoi, datorită faptului că se întinde pe mai multe luni (anul acesta: aprilie-decembrie) face posibilă o legătură regulată între public și astfel de filme; nu are formatul unui festival unde de obicei intervin graba aia de a vedea cât mai multe filme și regretul că nu le-ai văzut pe toate.
- Cui i se adresează proiectul KineDok?
Se adresează tuturor. Celor care sunt familiarizați deja cu acest tip de film documentar și celor care poate că acum aud de KineDok pentru prima dată. Mi-aș dori să văd și elevi și studenți în sală. Filmul, în general, are un potențial educațional grozav, aștept ziua în care programele școlare îi vor face loc și lui.
- Pe ce bază se realizează selecția documentarelor care urmează a fi proiectate în diferitele orașe din țară, colaboratoare ale Asociației One World Romania?
Selecția filmelor se face la sfârșitul fiecărui an pentru anul următor. Fiecare țară parteneră Kinedok propune 2-3 filme autohtone sau co-producții. Selecția finală KineDok cuprinde documentare cu subiecte curente, care conțin povești inspiraționale și personaje puternice, filme care se plimbă pe la festivalurile internaționale.
La prima ediție, România a propus București, unde ești? (r. Vlad Petri) și Aici, adică acolo (r. Laura Căpățână). Anul acesta România participă cu documentarele Toto și surorile lui (r. Alexander Nanau) și Roboțelul de aur (r. Mihai Dragolea și Radu Constantin Mocanu).
- Consideri că acest demers este unul important pentru omul contemporan? De ce?
Omul contemporan e, până la urmă, un om. Circumstanțele în care trăiește sunt cel puțin ciudate, aia e drept. Dar există și potențial pentru bine. Și-atunci poate că un program de genul acesta e cu-atât mai important. Te pune în relație cu realitatea, îți dezvoltă un simț al curiozității care, o s-o zic până nu mai pot s-o zic, e esențial. Filmele propuse te pun într-un context duminica asta, în altul peste două duminici și descoperi povești din regiuni nu foarte îndepărtate de cea în care trăiești. Nu sunt filme comode și nici nu trebuie să fie. Important este să intri în sală cu mintea deschisă, să fii dispus să ieși din zona ta de confort, să vrei să afli, să vrei să pui întrebări și să încerci să găsești răspunsuri în dialog cu ceilalți. Astea toate merg mână-n mână. Trebuie educată o obișnuință în acest sens.
- Cum ai reușit să găsești spațiul potrivit, obiectele necesare pentru a putea proiecta documentarele și să promovezi programul în mod eficient?
Partea asta a fost cea mai ușoară. Cum spuneam, KineDok se desfășoară în întreaga țară în spații alternative, așa că am apelat la Moszkva Kavezo și anul trecut și anul acesta. E un loc cunoscut de majoritatea orădenilor, care găzduiește multe evenimente de tot soiul. Mi-au dat o încăpere, echipamentul tehnic e de-al casei. La promovare încă lucrez. Și la mobilizare. Aia e cea mai dificilă. Dar uite, așa, din una-n alta, v-am întâlnit pe voi. 🙂
- Programul viitor este…
Urmează 3 proiecții de vară:
- pe 24 iulie: Frați pe vecie (Norvegia, 2013, r.Frode Fimland), despre Magnar și Oddny, un frate și o soră care trăiesc la ferma familiei din Kleiva, la câteva mile de Førde în ținutul Sogn & Fjordane. Frații au amândoi 70 de ani, administrează ferma în același fel în care a fost administrată de generații întregi înaintea lor și își doresc, mai presus de orice, să continue această tradiție atâta timp cât le va permite sănătatea.
- pe 7 august: America (Republica Cehă, 2015, r. Jan Foukal), un film despre prietenie, libertate și visare, despre doi tineri care își propun să exploreze zonele rurale din Cehia. Bára este fiica unor imigranți cehi care trăiesc în Canada, întoarsă în Republica Cehă pentru a cunoaște țara de origine a părinților ei, iar Honza este un cântăreț și chitarist din Praga care visează să ajungă la New York și să calce pe urmele lui Bob Dylan.
- pe 26 august: Drifter (Ungaria-Germania, 2014, r.Gábor Hörcher), un documentar filmat pe o perioadă de cinci ani, despre Ricsi, un împătimit al curselor de automobile, și viața lui plină de peripeții dintr-un sat unguresc.
- În intervalul septembrie-decembrie vor fi proiectate alte 7 documentare care vor fi anunțate și detaliate din timp, conform obiceiului. 🙂
- Pentru a păși în afara discuției avute despre KineDok într-un mod pozitiv, ce mesaj le-ai transmite cititorilor?
Îmi doresc să sprijine orice inițiativă locală pe care o consideră relevantă și cu care se identifică. Eu pot să vorbesc deocamdată despre KineDok: mi-aș dori să existe o prezență cât de cât constantă la proiecții și să mi se transmită feedback constructiv. Filmele sunt acolo ca să fie văzute, iar munca din spatele organizării e făcută pentru public, așa că părerea lui contează enorm. În rest, că se-apropie perioada, concedii frumoase, întâmplări hai-hui, muzică aleasă, filme bune. Stay tuned 🙂
Interviu luat de Diana Pașc și Andreea Goldea
Fotografie realizată de: George Miheș.
