Expoziție cu vitralii Art Nouveau în Oradea

de |

Expoziție cu vitralii Art Nouveau în Oradea.

Probabil majoritatea orădenilor știu că Oradea face parte din rețeaua orașelor Art Nouveau din Europa, și că are obiective turistice importante care fac parte din acest curent. În plus, anul 2017 a fost dedicat acestui stil artistic care poate fi regăsit în arhitectură, design și în general în artele vizuale. În acord cu acestea, și din pasiune pentru arta de a crea vitralii, orădeanul Dan Bârsan a realizat o expoziție de vitralii Art Nouveau.

Expoziția a putut fi admirată într 9 și 10 septembrie, în Piața Unirii din Oradea. Obiectele de artă au fost expuse în compania muzicii clasice.

Munca de creație a unui vitraliu presupune mult efort și concentrare. Astfel, executarea poate dura între câteva zile și până la trei luni în funcție de complexitate. Artistul Dan Bârsan a declarat: Un vitraliu, dacă o să îl vedeți dimineața are o anumită strălucire, la prânz are o altă strălucire și seara vă inspiră total diferit, cu o altă strălucire.”

Sursă info: digi.24

Sursă foto: DanArt