Da, da, până acum am aflat câte ceva despre Cabaretul Volaire, spaţiul în care a luat naştere mişcarea artistică iniţiată de Tristan Tzara (vezi Rubrica Dada – ziua 1 şi 3). Dar oare ce înseamnă de fapt Dada, care este sensul acestui cuvânt şi care sunt principiile pe care se fundamentează?
Din punct de vedere etimologic, numele acestei manifestări culturale a rămas neclar, deşi există câteva ipoteze care încearcă să îl explice. Una dintre acestea susţine că el ar fi pur şi simplu afirmaţia „Da”, pe care o foloseau adesea în discuţii iniţiatorii mişcării. O altă terorie susţine că numele ar fi fost ales prin hazard, dintr-un dicţionar Larousse, în care Tristan Tzara ar fi introdus un creion şi acesta s-ar fi oprit în dreptului cuvântului onomatopeic dada (care ar însemna în limbajul copiilor căluţ de lemn) sau că ar fi înţepat un dicţionar francez-german cu un cuţit şi l-ar fi deschis acolo unde indicau înţepăturile. Ion Pop, critic şi istoric literar, teoretician al avangardei literare, susţine că Dada este un truc lingvistic: o dublă afirmație care echivalează cu o negaţie radicală.
Principul fundamental de la care porneşte Dada este negarea tuturor valorilor şi canoanelor estetice ale artei existente până în acel moment, atât ale celei tradiţionale, cât şi ale celei de avangardă. În acest sens, Marcel Iancu va afirma:
„Ne-am pierdut încrederea în cultura actuală. Tot ceea ce este, la momentul actual, trebuie distrus, demolat. Trebuie să reîncepem actul creaţiei pornind de la o tabula rasa. La Cabaret Voltaire, noi vrem să zguduim ideile, opinia publica, educaţia, instituţiile, muzeele, bunul simţ aşa cum este el definit la momentul actual, pe scurt, tot ceea ce ţine de vechea ordine.”
Stop! Şi mâine e o zi Dada!
