Baloane, copii cuminți și copii obraznici

de |

Sâmbătă, 18 iunie 2016, la Cetatea din Oradea au venit copii de toate vârstele pentru a participa la show-ul făcut de Dr. BUBBLE şi MILKSHAKE. Aceștia au realizat un spectacol de magie și baloane URIAȘE din săpun.

Copiii dornici să deșlușească povești, povestioare sau versuri moralizatoare pe cântece care le stârnesc imaginația, au fost așteptați cu câte un balon din partea sponorilor, Selgros, în amfiteatrul cetății la un concert dedicat special celor care încă sunt copii, neținându-se neapărat cont de vârsta biologică deoarece și „adulții” s-au simțit foarte bine alături de cei mici.

În prima parte a programului, „Concert pentru copii cuminți”, interpreții Ada Milea, Dorina Chiriac, Alex Bogdan și Radu Bânzaru au adus pe scenă povestea faimosului pinguin tenor din Labrador, Apolodor. Copiii l-au urmărit pe pinguin (interpretat de Dorina Chiriac) prin peripețiile sale prin întreaga lume în căutarea familiei sale, ilustrând scenele precum întâlnirea cu maimuțica îndrăgostită, călătoria în spațiu sau conflictul cu tâlharul din Connecticut transpuse pe o muzică antrenantă, plină de viață, ce îmbina vocea cu chitara și diverse instrumente de percuție.

A doua parte a programului, „Concertul pentru copii obraznici” a readus la viață câteva dintre cele mai cunoscute melodii ale Adei Milea, alături de Bobo Burlăceanu. Printre acestea se numără și „Fata rea”, „Femeia ideală”, „Musca”, povestea lui Covaliov, domnul ce și-a pierdut nasul într-o dimineață, „Cetățenii liberi”, 3 scene din piesa de teatru a Teatrului de Stat din Oradea „Leonce și Lena” și alte câteva interpretări din piesa de teatru „Sânziana și Pepelea”.

Copiii ce au umplut amfiteatrul au fost rugați, pe tot parcursul concertului, să devină mici „complici” ai interpreților, alăturându-se acestora.

Vezi ce spectacole mai sunt în cadrul Festivalului pentru copii Arcadia, apăsând AICI.