Artă naivă, expoziție la Sinagoga Sion

de |

Artă naivă, expoziție la Sinagoga Sion.

Arta naivă reprezintă o modalitate simplă, copilărească, dar în sensul bun, de a spune o poveste. Realitatea dură este pusă sub o formă jovială, luminoasă. O expoziție de artă naivă va fi desfășurată la Sinagoga Sion. Vernisajul va avea loc joi, 27 iulie 2017.

Expoziţia este cu vânzare, și va avea loc din 27 iulie până în 17 august. Aceasta va culmina cu ediţia cu numărul IV a Festivalului Naţional de Artă Naivă. Festivalul va avea loc în octombrie, în Oradea.  Artiștii care își vor expune lucrările sunt Mircea Cojocaru, Ioana Gheorghiu şi Doina Moldoveanu. 

„Măştile inocenţei” este o expoziţie cu tablouri, care sunt executate cu o atenție deosebită la detalii, asemănătoare cu o ie bogat ornamentată. Manifestarea culturală reconstruiește imaginea unei lumi idilice, care poate părea arhaică în zilele noastre. 

Citește întregul comunicat de presă apăsând aici.

Tablourile expuse redau imaginea satului și natura, văzute într-un mod mult mai bogat față de realitate, care duce cu gândul la copilărie, și în același timp readuce zâmbetul pe fețele privitorilor.

Expoziția este organizată de către Asociaţia Artiştilor Naivi din România, cu sprijinul Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor, Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Muzeului Ţării Crişurilor, Consiliului Judeţean Bihor, Revistei „Familia”, Primăriei Oradea şi Fundaţiei Comunitare Oradea.

Sunteți așteptați la expoziție, începând cu 27 iulie, ora 17:30.