A șasea și penultima zi a Festivalului Internațional de Teatru Scurt Oradea a adus pe scena Teatrului Regina Maria una dintre cele mai celebre comedii ale secolului al XVII-lea.
Celebra piesă A douăsprezecea noapte sau Cum doriți sau noaptea de la spartul târgului a fost jucată la Oradea în cadrul celei de-a XXII-a ediție a festivalului.
Comedia a fost interpretată de către actorii Teatrului Metropolis București, în regia lui Victor Ioan Frunză, în colaborare cu Ariana Grand. Printre actorii aflați în distribuția piesei se află: Diana Cavallioti, Alexandru Pavel, George Costin, Nicoleta Hâncu, Adrian Nicolae, Sorin Miron, Andrei Huțuleac.
Balade de dragoste, o orchestră în miniatură formată din patru instrumente, muzica suavă a lui Tibor Cari, decorul excepțional și luminile, ne poartă cu gândul într-o altă lume de mult apusă, o lume a trecutului acoperit de trecerea timpului și redescoperită, o lume shakespeariană.
Comedia reușește să trateze subiectul dureros al dragostei neîmplinite sau ne împărtășite, al morții, pierderii celor apropiați, și nu numai, într-o manieră veselă, hazlie, aducându-ne zâmbetele pe buze în ciuda tristeții sau a melancoliei personajelor.
Piesa aduce la suprafață defecte umane dintre cele mai comune, precum orgoliul nestăvilit al lui Malvolio, un simplu majordom, aroganța contesei Olivia și a unchiului său, sir Thobias, dezmățul, bătălia rangurilor sociale specifică acelor vremuri, autocompătimirea și complacerea ducelui Orsino în propria suferință, sau rătăcirea sufletească și regăsirea în alcool.
Perspectiva ușor ironică din care este privită dragostea și ce poate face aceasta din oameni, deghizări duse la extreme, în care un personaj ia, pe rând, ambele identități sexuale, farse menite să umilească sau să strivească orgoliul, acest joc orb continuu al personajelor este întreținut de către Feste, bufonul cinic și iscusit, ce se joacă de-a nebunul cu nebunii, găsindu-le tuturor punctele slabe și neezitând să le folosească, un complice al spectatorilor ce privește cu luciditate totul.
Spectacolul a fost precedat de o scurtă discuție cu regizorul, Victor Ioan Frunză, care ne-a prezentat câteva dintre opiniile sale despre arta actoriei și cea a dramaturgiei.
Sursă foto AICI