O stradă și un nume: câteva denumiri de străzi din Brașov
Farmecul și frumusețea unui oraș este ascunsă în străzile sale. Lungi sau mai scurte, late sau mai înguste, șerpuite sau drepte, în pantă sau perfect orizonatale, străzile ne cuceresc inimile pentru că ne aduc poveștile orașului în fața ochilor, ne citesc file de istorie și ne deschid perspective nebănuite, nemaivăzute, nemaîntâlnite.
Alunecând cu pași vioi sau înceți pe străzile orașului Brașov vom descoperi, cu siguranță, multe denumiri care ne vor părea familiare, altele ar putea să ni se pară stranii, altele – comice, altele – frumoase ca o melodie. Cutreierând zilnic arterele importante ale Brașovului sau pe cele mai lăturalnice ar merita să ne gândim la semnificația numelui străzilor: care a fost destinul personalităților în cinstea cărora au fost numite străzi pe care ne plimbăm zilnic, care este semnificația acelor nume care ne par cunoscute, dar sunt și enigmatice.
Personalități care au dat numele unor străzi din Brașov
Strada Apolonia Hirscher
Poate cea mai cunoscută doamnă din Brașov este Apolonia Hirscher. La fel de renumită și de frumoasă este și strada care-i poartă astăzi numele. Despre viața acestei doamne cărțile de istorie afirmă că a trăit în secolul XVI, în Cetatea Brașovului, fiind soția judelui orașului, Lucas Hirscher. O întâmplare nefastă face ca soțul ei să moară în anul 1541. Rămânând văduvă, Apolonia, preia afacerile soțului ei, care se întindeau din Austria până la Dardanele, reușind să gestioneze iscusit și abil atât politica, cât și negoțul. A avut o constribuție deosebită la modernizarea cetății și o bogată activitate filantropică. În semn de recunoaștere a contribuției acestei doamne la viața orașului Brașov, strada care unește Piața Sfatului de strada Poarta Schei a fost numită strada Apolonia Hirscher.
Strada Paul Richter
Puțin mai departe, și oarecum paralelă cu strada doamnei Apolonia, se află strada Paul Richter. Compozitor, dirijor, organist, pianist și pedagog sas, Paul Richter s-a născut la sfârșitul secolului al XIX-lea, chiar în orașul Brașov. După finalizarea cursurilor Liceului ,, Johannes Honterus”, tânărul brașovean se înscrie la Conservatorul din Leipzig. Întorcându-se în orașul natal către anul 1900, remarcabilul Richter are o intensă și prolifică activitate în viața culturală a orașului Brașov. Conduce ,,Asociația corală bărbătească”, este capel-maistru al orchestrei și dirijor al Societății Filarmonice, activând la actuala Casa Reduta. A avut o contrubuție extraordinară în organizarea concertelor din orașele transilvane a unor compozitori renumiți precum Felix Weingartner, Richard Strauss, George Enescu.
Strada Johann Gött
Riguroasă, îngustă, scurtă și sobră strada Johann Gött este la fel ca spiritul germanului care i-a dat numele. Împodobită de două case de secol XVII și un hotel- restaurant, această străduță austeră este specială pentru orașul Brașov, chiar dacă nu are bogăția altor străzi din centrul vechi al orașului.
Născut în regiunea Taunus din Germania, Johann Gött a fost o personalitate remarcabilă a orașului de la poalele Tâmpei, fiind considerat un promotor al culturii atât la nivel local, cât și la nivel național. Având funcția de președinte al comunității centumvirale, epitrop al Bisericii evanghelice, vicepreședinte și președinte al Camerei de Comerț și Industrie a orașului, și mai apoi de primar al Brașovului, germanul Johann Gött a rămas în conștiința orașului și prin numele unei străzi.
Povestea vieții sale este legată intim de orașul nostru prin prisma activității sale. Tipograf de meserie, ajunge în Brașov la vârsta de 22 de ani și imediat se angajează la tipografia familiei Schobeln, moștenitoarea tipografiei Honterus. În 1834 cumpără această tipografie și de acum înainte se va remarca prin activitatea publicistică a întregii Transilvanii, inclusiv și în chestiunea lingvistică, actuală la acea vreme. Prin eforturile sale susținute apar publicații atât de limbă germană, cât și în limba română: Foaia Duminicii, Siebenbürger Wochenblatt, Unterhaltungsblatt für Geist, Gazeta de Transilvania, Der Satellit și Intelligenzblatt.
Dacă vă gândiți să vizitați Brașovul sau dacă sunteți în trecere pe aceste străz, zăboviți puțin și amintiți-vă de numele acestor personalități remarcabile ale orașului. Vom simți o mândrie deosebită că ne-am născut aici, în orașul de la poalele muntelui Tâmpa.
Va urma!