Teatrul de Stat „Regina Maria”
Teatrul culege fragmente ale realității, le adăpostește în solul fertil al scenei și învestește oamenii care își dedică viețile artei teatrale cu titlul de protectori ai esențelor. Spectacolul este renașterea acestei realități sub formă cristalizată. Paradoxal, acest cristal înglobează un joc uman, dinamic și efemer care ne vorbește despre ce se află în umbra noastră. Magia metamorfozării se petrece într-un templu care își păstrează porțile deschise către comunitate. Templul din orașul nostru drag, Oradea, este Teatrul de Stat „Regina Maria”. În cele ce urmează ne vom strecura în trecut pentru a descoperi povestea acestei instituții însemnate.
Edificiul teatrului reprezintă una dintre cele mai remarcabile clădiri de patrimoniu ale municipiului Oradea. Teatrul Regina Maria a fost ridicat și dotat complet în 15 luni (din 10 iulie 1899 până în 15 octombrie 1900), un timp record chiar și pentru epoca actuală, ținând cont de complexitatea lucrărilor, unele cu caracter de premieră pentru oraș. Amplasamentul a fost ales în centrul orașului, aproape de malul drept al Crișului Repede, în fosta Piață Bermer, pentru construirea teatrului fiind necesară demolarea unor clădiri și refacerea vechiului Bazar, aflat în vecinătatea de răsărit a teatrului, pe strada principala a orașului. Planurile de construcție au fost întocmite de o cunoscută firmă vieneză Fellner și Helmer specializată în astfel de proiecte arhitecturale.
Pentru conducerea și supravegherea lucrărilor a fost delegat din partea firmei vieneze, arhitectul Krubicza Jozsef. Antreprenori-constructori au fost arhitecții orădeni Rimanoczy Kalaman, Guttmann Josef și Rendes Viloas. Din partea primăriei, pentru supravegherea lucrărilor a fost desemnat inginerul șef al orașului, Busch David.
Deși perioada în care s-a ridicat clădirea a fost în plin secession, teatrul este unul dintre cele mai reușite exemple ale eclectismului orădean. Partea centrală a fațadei principale este dominată de elemente neoclasice, unde s-a creat un portic cu coloane având capiteluri compozite care susțin un antablament alcătuit din arhitravă, friză, cornișă și un fronton triunghiular (timpan). Suprafața timpanului a fost decorată inițial cu altoreliefuri alegorice. Cu excepția porticului, pe restul fațadei principale, precum și pe fațadele laterale domină elementele neorenascentiste. Sunt demne de remarcat cele două statui alegorice din fața Teatrului – reprezentând Drama și Comedia –, executate de firma Mayer din Budapesta. Interiorul Teatrului este în stil neobaroc. În consens cu sala de spectacole sunt decorate și holurile de la intrare, de la etaj, casa scărilor – cu statuete și amorași antici, volute, ghirlande, elemente florale, vegetale etc. Peste tot domină într-o armonie deplină culorile alb, auriu și roșu, ceea ce imprimă interiorului o ambianță intimă, liniștitoare.
De-a lungul istoriei, Teatrul românesc din Oradea a parcurs un drum presărat cu obstacole. Povestea noastră începe în 1927 când se inaugurează prima stagiune românească pe scena orădeană cu reprezentațiile Teatrului Național din Cluj. Acest eveniment este succedat de apariția Teatrului Asociației Vestul Românesc, primul teatru stabil în limba română din orașul nostru. Norocul însă i-a fost potrivnic deoarece în 1931 Asociația Vestul Românesc își încheie sarcina de a patrona Teatrul de Vest, iar ulterior, în urma Dictatului de la Viena din 1940 prin care nordul Translivaniei este cedat Ungariei, scena rămâne văduvită de reprezentațiile în limba română.
Viața culturală a Oradiei în primii ani postbelici a fost marcată de urmările războiului. În acest context, în noiembrie 1945, se înființează o asociație numită „Prietenii Teatrului”, în frunte cu generalul Paul Alexiu. Scopul principal al asociației era acela de a conlucra la crearea unui teatru în limba română. O lună mai târziu, 15 decembrie 1945, ia ființă teatrul românesc la Oradea sub conducerea actorului Ștefan Iordănescu, societar la Teatrul Național din Craiova, sub numele de Teatrul de Vest. Cu toate că entuziasmul noului început părea promițător, lipsa subvenţiilor şi a unui public interesat determină Teatrul de Vest să activeze doar două stagiuni, după care se va muta la Arad (1948). Timp de şapte ani, Oradea rămâne din nou fără teatru profesionist în limba română.
Povestea însă nu se încheie aici. În vara anului 1955 ia ființa Teatrul de Stat „Regina Maria” care funcţionează de atunci cu două secţii, română (Trupa Iosif Vulcan) şi maghiară (Szigligeti Tarsulat). Prima piesă jucată pe 26 noiembrie 1955 sub auspiciile noului teatru a fost „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale. Ea s-a dovedit şi din punctul de vedere al alegerii şi din cel al montării o reuşită. Publicul a salutat cu o deosebită încântare premiera care inaugura o nouă etapă, de data aceasta mai fermă, a teatrului românesc orădean. Urmează o perioadă de glorie pe parcursul căreia această instituție se dovedește a fi un nucleu al culturii orădene. Din nefericire, plecarea din Oradea a unor regizori bine cotați la nivel național, precum Radu Penciulescu își va lăsa amprenta asupra valorii reprezentațiilor. Cu toate acestea, situația s-a schimbat de la un an la altul și, mai ales în perioada directoratului lui Mircea Bradu (1977-1992) teatrul orădean a cunoscut succesul la nivel național. Nume mari ale scenei românești au jucat în piese montate la Oradea. Între acestea amintim doar câteva: Dina Cocea, Mihai Fotino, Ion Marinescu, Octavian Cotescu, Ștefan Iordache, Mircea Diaconu, Tamara Buciuceanu, Dorel Vișan, Olga Tudorache, Adrian Pintea, Maia Morgenstern și mulții alții. Teatrul Regina Maria își face un titlu de onoare prin faptul că a lansat mari regizori care au făcut, ulterior, strălucite cariere artistice, precum Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie și Alexandru Colpacci.
De-a lungul timpului, scena orădeană a continuat să-și deschidă porțile unor personalități cu renume în lumea teatrului românesc, astfel încât în ultimele stagiuni Alexandru Dabija, Mihai Maniuțiu, Alexander Hausvater, Petru Vutcărău, Claudiu Goga și mulți alții se numără printre colaboratorii Teatrului Regina Maria.
Un alt capitol al poveștii noastre se referă la o remarcabilă realizare a teatrului orădean: festivalul de teatru scurt. În perioada 23-29 noiembrie 1976 are loc prima ediţie. Intitulat „Săptămâna teatrului scurt”, festivalul îşi propunea chiar din ediţia inaugurală să definească şi să delimiteze acest gen teatral, reuşind totodată să adune spectacole remarcabile şi regizori consacraţi din întreaga ţară. Începând cu ediţia a VI-a din 1984 Festivalul îşi sporeşte amploarea, transformându-se într-o competiţie internaţională. Cu fiecare an festivalul creşte în valoare, devenind pe parcursul ediţiilor o marcă de prestigiu în peisajul teatral naţional.
În anul 2016, Teatrul Regina Maria are onoarea de a fi gazda Galei Premiilor UNITER, trecându-și totodată în palmares o nouă nominalizare pentru actorul Richard Balint la categoria Cel mai bun actor în rol principal (pentru rolul Gorge din spectacolul „Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas”, de Dennis Kelly, regizat de Bobi Pricop), dar și un premiu special acordat de senatul UNITER actorului Eugen Țugulea pentru o viață dedicată teatrului și poeziei.
Teatrul de Stat „Regina Maria” este un templu al artei și al societății care, în ciuda unei istorii pline de peripeții, se bucură astăzi atât de profunda apreciere a locuitorilor acestui oraș, cât și de un renume pe plan internațional.
Bibliografie
– http://teatrulreginamaria.ro/trupa-iosif- vulcan/istoric/
– Istoria orașului Oradea, ediția a II-a, coordonatori: Liviu Borcea și Gheorghe Gorun
– 3 secole de arhitectură Orădeană – Peter I. Zoltan
– Teatrul Românesc la Oradea. Perspectivă monografică
Articol scris de Andreea Lupu
Contact – Teatrul de Stat „Regina Maria”
Adresă: P-ţa Ferdinand, nr. 4-6
Telefon: +40-723-164.725
E-mail: [email protected]
Web: teatrulreginamaria.ro
Facebook: facebook.com/TeatrulReginaMaria
Contact – Agenția de Bilete
Adresă: P-ţa Ferdinand, nr. 4-6
Telefon: +40-259-440.742
E-mail: [email protected]
Web: teatrulreginamaria.ro
Biletmaster (bilete on-line): biletmaster.ro
Program:
Luni – Vineri: 10:00 – 19:00
Sâmbătă – Duminică: 10:00 – 13:00
Informatii de contact
Aceasta locatie nu are date de contact deoarece proprietarul nu a revendicat acest anunt. Daca sunteti proprietarul acestei afaceri si doriti sa aveti drepturi depline la acesta locatie (adaugare poze, date de contact, descriere si altele), va rugam sa ne contactati.
Va multumim!