Satul celor 1000 de pivnițe
Dovezile arheologice ne vorbesc despre un teritoriu fertil pe care se aflau așezăminte omenești încă din epoca de piatră. Mergând pe drumul ce leagă Marghita de Valea lui Mihai, vei da peste Satul celor 1000 de pivnițe, localitatea ce are o tradiție adânc înrădăcinată în arta viticulturii, și nu numai.
Câmpia Ierului, roditorul pământ, oferă țăranilor din zona Sălacea vinuri bune și aromate. Acest loc bogat se află între dealurile Sălacea, Săcuieni și râul Ier. De asemenea, Satul celor 1000 de pivnițe adăpostește și unul dintre cele mai vechi poduri de piatră din Bihor, neștiindu-se exact anul în care a fost construit dar știindu-se cu certitudine că acest pod este „un monument al istoriei transporturilor”. Timpul s-a așezat greoi peste pod iar apa ce trecea odinioară pe sub el nu-și mai urmează cursul.
Atestat documentar în anul 1067, satul Sălacea este locuit în proporție de 92% de maghiari. Numele localității provine de la preocupările slavilor ce locuiau pe acest teritoriu în trecut, și anume în comerțul cu sarea. Când maghiarii se îndreptau înspre acest locșor înfloritor, în Sălacea exista un depozit de sare foarte important (1217).
Cu timpul, viticultura câștigă teren, devenind și principala activitate economică îndeplinită în acea perioadă. Cele 970 de pivnițe săpate în deal sunt așezate de-a dreapta și de-a stânga uliței denumite „strada pivnițelor”. Cea mai veche pivniță datează din anul 1803. Dar, poate cel mai interesant lucru este faptul că din cele aproape 1000 de uși, în spatele cărora se ascund adevărate comori amețitoare, nici una nu este la fel, fiecare fiind decorată cu elemente diferite și deosebite.
Istoria roditoare a păstrat pentru noi și astăzi locuri frumoase ce continuă să ne uimească în mod plăcut. Așadar, să le vizităm și să căutăm să le înțelegem mica istorie iar astfel, probabil, vom vedea lucrurile dintr-o altă perspectivă, ca pe un puzzle ce face parte dintr-un tablou imens numit ISTORIE.
Contact – Primăria Sălacea
Adresă: Comuna Sălacea, nr.47, judeţul Bihor
Telefon: +40-259-463.014
E-mail: [email protected]
Web: AICI
Facebook: AICI
Program: de luni până vineri între orele 8:00 şi 16:00
Articol scris de Diana Pașc
Informatii de contact
Aceasta locatie nu are date de contact deoarece proprietarul nu a revendicat acest anunt. Daca sunteti proprietarul acestei afaceri si doriti sa aveti drepturi depline la acesta locatie (adaugare poze, date de contact, descriere si altele), va rugam sa ne contactati.
Va multumim!