Istoria transportului terestru | Ep. 2 – Unde suntem acum?

de |

Istoria transportului terestru

În prima parte a articolului nostru am făcut o scurtă introducere în lunga și vasta istorie a transporturilor terestre. De la apariția primului mijloc de transport, cel cu tracțiune animală, apoi a automobilului, la evoluția în mașini de mare tonaj, capabile să transporte marfă pe distanțe mari a fost cale lungă. În cele de urmează vom analiza situația și tehnologia existentă în prezent dar și în viitor. De asemenea vom prezenta și beneficiile instalării unui sistem de monitorizare flotă auto și cum se poate găsi cel mai bun gps auto.

Învățăm din prezent

În prezent, autovehiculele sunt extrem de performante. Și aici ne referim la automobile și camioane. Acestea sunt capabile să parcurgă mii de kilometrii la viteze năucitoare. Era transporturilor a evoluat foarte mult de la apariția primelor camioane. Ceea a contat a fost faptul ca marfa se poate transporta în cantități mari și într-un timp mult mai scurt decât dacă se transportă cu alte mijloace de transport precum trenul.

În ziua de azi folosim soft-uri inteligente care controlează activitatea la volan. De la calcului distanței care urmează să fie parcursă, stilul de condus al conducătorului auto, puncte de alimentare, consum de combustibil și multe alte elemente. Toate aceste informații sunt furnizate de sistemul GPS instalat la bordul autovehiculului iar acest lucru se întâmplă în timp real. Necesitatea unui asemenea sistem este dată de viteza de reacție și ținerea sub control a costurilor.

Un sistem GPS performant ajută la luarea de măsuri rapide împotriva oricăror situații sau comportamente nepotrivite. Găsirea unui gps auto la cel mai bun preț depinde foarte mult de necesitățile celor care îl folosesc. Recomandarea ar fi alegerea unui sistem complex, care să ofere cât mai multe date, să aibă hărți performante și posibilități de adăugare de funcționalități.

Camioanele se bucură acum de o motorizare complexă care poate să utilizeze mai multe tipuri de combustibil sau poate să ofere o putere deosebit de mare, cu o emisie de carburant mică. Mai mult de atât, apariția, unor noi tipuri de sisteme de propulsie (bazate pe Biodiesel, Gaz natural, Hidrogen sau energie electrică) reușesc să protejeze mediul și să ofere aceeași performanță. Transporturile terestre se bucură în prezent de o tehnologie care a atins deja pragul maturității și poate ține piept nevoilor clienților.

Ne uităm spre viitor

Dacă toată această tehnologie existentă și folosită în prezent face ca lucrurile să se desfășoare cu atâta rapiditate și precizie, nu putem să nu ne întrebăm ce se va întâmpla în viitor. Ce mai poate fi îmbunătățit?

Momentan, știm că marii producători de autovehicule sunt foarte implicați în dezvoltarea și aplicarea de noi tehnologii. În acest sens, vedem că există o tendință a integrării tuturor serviciilor folosite de o firmă de transport într-un singur obiect suport, camionul. Există numeroase studii și cercetări care caută să automatizeze aceste procese prin camioane inteligente, capabile să se conducă singure și prin crearea unui sistem de gestiune și monitorizare ce integrează toate facilitățile posibile.

Pentru că avem nevoie să ne gândim și la mediul care ne înconjoară, este necesar să fim ecologici. Balanța înclină în mod favorabil către utilizarea de energii alternative. Adică, autovehicule care să funcționeze cu energie electrică. Ideea nu este nouă, așa cum menționam în articolul precedent, mașinile electrice au apărut de la începutul secolului XX. Chiar dacă pentru o lungă perioadă de timp nu a fost aplicabilă, faptul că producătorii de autovehicule au început să producă astfel de automobile este de încurajat.

Industria transportului va continua să evolueze și în anii care urmează, aducând în continuare beneficii omenirii.


Istoria transportului terestru – povestită în două episoade de SAS Grup – Alarma.ro: