- Acest eveniment a trecut.
European Music Open ediția I
9 iunie, 2016 - 13 iunie, 2016
Primăria Municipiului Oradea cu sprijinul domnului Alexandru Badea, a Teatrului „Regina Maria”, a Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și a Fundației Culturale „Festivalul Internațional de Teatru Oradea” pun bazele unui eveniment cultural de talie Europeană. European Music Open își propune să devină anual un loc de întâlnire a marilor personalități europene în capitala Crișanei.
Ținând cont de prestigiul numelor care au răspuns invitației de a onora cu prezența domniilor lor prima ediție a festivalului European Music Open de la Oradea, considerăm acest eveniment foarte important pentru dezvoltarea orașului nostru și așezarea lui pe orbita centrelor culturale europene.
Sub cupola unor evenimente culturale de cea mai înaltă ținută, proiectul promovează prin dialogul ideilor un spirit creativ și performant, capabil să contribuie la dezvoltarea și susținerea valorilor, indiferent de sfera în care acestea se manifestă.
Program:
9 iunie 2016
17:00 Sinagoga Neologă Zion – CONCERT EXTRAORDINAR – Shmuel Barzilai (Viena) – Oberkantor și Neumark Zoltan (Budapesta) – Pian
19:00 Muzeul Țării Crișurilor – VERNISAJ IOSIF KIRALY – Expoziție de fotografie
10 iunie 2016
19.30 Teatrul Regina Maria – CARMINA BURANA (de Carl Orff) – Orchestra și Corul Filarmonicii „Banatul” din Timișoara. Soliști: Theodora Varga, Marian Pop, Alessandro Luciano. Dirijor: Cristian Mandeal
11 iunie 2016
14:30 Basilica Romano-Catolică – CONCERT DE ORGĂ – Francois Henri-Houbart (Organist principal „La Madeleine” – Paris; Elisabeth Vidal – soprană)
19.30 Teatrul Regina Maria – COLOCVIU. Invitați de onoare: IOAN HOLENDER, EMIL HUREZEANU, ADRIANA BABEȚI și DAN DEDIU. Amfitrion: SEVER VOINESCU
12 iunie 2016
19.30 Teatrul Regina Maria – CONCERTUL DE ÎNCHIDERE – GALA DE OPERĂ. Corul și Orchestra Filarmonicii „Banatul” din Timișoara; Soliști : Elisabeth Vidal, K.S. Kurt Rydl, Sorina Munteanu, Liviu Holender, Alessandro Luciano, Crina Vezentan, Ovidiu Ciucuriță. Dirijor: Cristian Mandeal
ACCES GRATUIT
Accesul la concertul de deschidere de la Sinagoga Neologă din 9 iunie, ora 17.00, și la recitalul organistului Francois-Henri Houbard de la Basilica Romano-Catolică din 11 iunie, ora 14.30, este gratuit.
BILETE
Biletele pentru evenimentele care se desfășoară la Teatrul Regina Maria din 10, 11 și 12 iunie s-au pus în vânzare la Agenția Teatrului, dar și online, pe biletmaster.ro.