Întâlnire între orădeni și Matei Vișniec

Librăria Humanitas de la Oradea vă invită sâmbătă, de la ora 17:00 la o întâlnire cu Matei Vișniec, care ne va povesti despre cele mai recente cărți publicate la editurile Humanitas și Polirom. La finalul evenimentului, puteți obține autograful autorului pe volumele disponibile în librărie.

Matei Vișniec a debutat în anii 1980 cu poezie și s-a afirmat apoi ca dramaturg. Piesele sale au traversat frontierele, fiind traduse în peste 30 de limbi, iar numele lui s-a aflat pe afișe în peste 40 de țări. Este unul dintre autorii cei mai jucați la Festivalul de Teatru de la Avignon. Din 1990 este jurnalist la Radio France Internationale și își desfășoară activitatea între Franța și România. În anul 2008, Matei Vișniec publică la Editura Cartea Românească primul său roman, Cafeneaua Pas-Parol, scris în 1983. Urmează Sindromul de panică în Orașul Luminilor – unul dintre cele mai apreciate romane ale anului 2009, premiat de revista Observator cultural. În 2010 apare romanul Domnul K. eliberat. Deși l-a scris în 1988 – primul an al exilului său parizian –, autorul a așteptat mai bine de 20 de ani înainte de a-l încredința tiparului. Romanul vizionar Dezordinea preventivă este publicat în anul 2011, iar Negustorul de începuturi de roman a fost recompensat în 2014 cu Premiul „Augustin Fratila”.

Trilogia balcanică – Migraaaanți sau Prea suntem mulți în aceeași barcă

„Piesele reunite în acest volum au în comun cel puţin un lucru: sunt hrănite toate patru, în mod abundent, din materia pe care o tratez zilnic în calitate de jurnalist, dar şi din angoasele acestei meserii.

Este limpede că în adâncul meu, după 25 de ani de jurnalism, s-a produs o scindare profundă. Jurnalistul care locuieşte în mine a devenit cam pesimist şi îşi spune că umanitatea a deraiat, că omul rămâne profund iraţional, că progresul are chip de himeră şi că marea specialitate a omenirii este aceea de a repeta sistematic greşelile trecutului (eventual cu accente din ce în ce mai grave). Scriitorul din mine continuă însă să creadă în om, în capacitatea sa de a construi edificii morale luminoase, în puterea sa de a-şi depăşi limitele şi de a se ridica spre civilizaţie, în capacitatea sa de a-şi conştientiza contradicţiile şi de a ieşi învingător din lupta cu el însuşi. Iată deci cum trăiesc cei doi în adâncul meu, două personaje de fapt, poate două măşti (nu este teatrul simbolizat de o mască tristă şi de una veselă?).

Poate oare teatrul să contribuie la înţelegerea unor astfel de evenimente care pregătesc profilul economic, etnic şi cultural al secolului următor? Personal sunt convins că literatura ne poate oferi răspunsuri mult mai nuanţate decât toate celelalte discipline ale spiritului când vine vorba despre enigma numită om.“ (Matei VIŞNIEC)

Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă…

Tipologia stabilita de Matei Vișniec, care dă titlul noului său roman, îi include și pe cititori. Există cititori de tip pantof și cititori de tip umbrelă. Cititorul de tip pantof este disciplinat și răbdător, are încredere în autor, începe cartea de la primul cuânt și o închide dupa ce ajunge la ultimul, fără să fi sărit nici măcar o virgulă. Cititorul de tip umbrelă privește neliniștit jocul cuvintelor, parcurge cartea pe sărite, se întoarce la unele pasaje, pe altele le traverseaza în diagonală, aprofundează numai dacă îl captiveaza textul și, nu de puține ori, încheie cartea citind începutul.

Lectura acestui roman de călătorie – prin lumea ideilor, prin istoria misterului teatral, dar și prin ținutul miraculos al Provenței – va constitui pentru ambele categorii de cititori o experiență spirituală „tectonică” (în aceste pagini se ciocnesc două plăci tectonice: prima este un continent de viață trăită, iar a doua este paradisul voluptuos al ficțiunii), dar va funcționa și ca un test. Nu ezitați să vă urmați instinctul și să încercați să descoperiți dacă sunteți un cititor de tip pantof sau un cititor de tip umbrelă.

„Poveștile ne plac atunci când conțin enigme. Sau tilcuri (cuvintele vechi au uneori o înțelepciune care stă la pândă, este cazul cuvântului tâlc). Acest roman doldora de povești aparent disparate este unul care s-a scris aproape singur. Inițial am vrut să merg pe un singur fir, pe urmele iubirii mele pentru cuvânt și pentru teatru, pentru gest și pentru ceremonie. Cartea s-a transformat într-o călătorie, altfel spus, m-a dus singură dinspre centrul lumii (de la Rădăuți, orașul în care m-am născut) spre periferii, adică spre Paris și Avignon (mari capitale ale teatrului).

Rețineți că, dacă vă place călătoria, nimeni nu vă obligă să vă mai întoarceți din ea…” (Matei Vișniec)